27 octombrie 2024
ActualitateJudetul Bacau are doi sefi noi: Dorian Pocovnicu va fi "prefect-partener"

Judetul Bacau are doi sefi noi: Dorian Pocovnicu va fi „prefect-partener”

Ieri, in sala mare a Palatului Administrativ, a avut loc ceremonia de investire a lui Dorian Pocovicu, PSD, in functia de prefect al judetului si a lui Claudiu Balan in functia de subprefect. Toata ziua, politicienii si jurnalistii s-au intrebat daca evenimentul va mai avea loc sau va fi amanat pentru saptamana viitoare. La ora 15:15, holul si sala mare a Palatului Administrativ erau deja aglomerate. Primii sositi au fost angajatii Prefecturii, apoi directorii institutiilor deconcentrate reprezentate in Colegiul Prefectural, deputatii democrat-liberali, conslierii judeteni ai PSD si PD-L. Dorian Pocovnicu a intrat in sala insotit de Catalin Radu Mardare, Gabriel Vlase, Dragos Benea, Cosmin Necula si alti social-democrati tineri. A fost prezent si Corneliu Iacobov. Ceremonia de investire a fost condusa de Constantin Mihart, director general al Directiei pentru Relatia cu Institutiile Prefectului din cadrul MAI. Seful prefecturilor din Romania a citit decizia de eliberare din functie a lui Claudiu Serban si pe cea de numire in functia de prefect a lui Dorian Pocovnicu, ambele semnate de premierul Emil Boc. Dorian Pocovnicu a rostit juramantul de credinta fata de tara si Guvern, apoi a promis ca nu va fi un prefect care supervizeaza acte, ci „un prefect-partener” pentru toti cei care inteleg sa actioneze in interesul judetului Bacau. Pe un ton aproape amenintator, el le-a amintit functionarilor ca trebuie sa lucreze „pentru si in slujba cetateanului”. Tot ieri a fost eliberat din functia de subprefect Constantin Scripat, PNL, in locul lui fiind numit, ca interimar, pana la organizarea concursului, democrat-liberalul Claudiu Balan. Ca si Claudiu Serban, Constantin Scripat a primit functia de inspector guvernamental. Claudiu Serban a tinut sa le multumeasca specialistilor din institutia pe care a condus-o si celorlalti colaboratori pentru ca
l-au sprijinit intr-o perioada „plina de evenimente”, apoi, cordial, le-a urat noilor veniti mult succes si sa aiba parte „de un mandat fara calamitati”. Ceremonia s-a incheiat cu un schimb de amabilitati, Gabriel Vlase, deputat PSD, amintindu-si ca, din cauza emotiilor, a uitat sa le multumeasca, la vremea cand a parasit functia de subprefect, asa ca le-a multumit acum colaboratorilor si angajatilor institutiei.

Silvia Patrascanu





spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img