15 noiembrie 2024

Județul Bacău are buget!

Aleșii județului s-au întrunit, miercuri, în ședința ordinară a lunii aprilie, care a avut 20 de puncte propuse spre dezbatere. Cel mai important și cel mai așteptat dintre proiecte a vizat bugetul propriu al județului Bacău pentru acest an.

„Pentru că 2019 este un an al proiectelor mari din infrastructura rutieră, aeroportuară, din sănătate, educație și servicii sociale, procentul sumelor alocate dezvoltării este de peste 3 ori mai mare față de bugetul anului 2018. De altfel, cifrele spun totul: buget cheltuieli pentru dezvoltare (cheltuieli efectuate) în 2018 – 35.936 mii lei, buget alocat dezvoltării în 2019 – 198.548 mii lei.



Totodată, m-am asigurat că în bugetul pe anul 2019 sunt cuprinse și sumele care acoperă integral plata salariilor asistenților maternali profesioniști, asistenților sociali și lucrătorilor din rețeaua Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Subliniez faptul că 2019 este primul an în care aceste salarii sunt asigurate 100%, până la data de 31 decembrie, ceea ce este o premieră, în anii precedenți fiind nevoie de cel puțin o rectificare bugetară în a doua jumătate a anului pentru plata salariilor.

În județul Bacău sunt 379 de asistenți maternali profesioniști care au în grijă 746 copii, în regim de protecție specială. Sunt copiii noștri, ai comunității, pe care familiile, din motive independente de voința lor, nu-i pot îngriji, unii dintre ei au grade de handicap sau diferite dizabilități, iar asistenții maternali profesioniști își asumă, zilnic, responsabilitatea îngrijirii lor. O altă prioritate în construcția bugetului o reprezintă investițiile.”
Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău

„Există sau nu există pe site?”

Singurul care a avut observații la acest punct, de stabilire a bugetului județului, a fost Cezar Olteanu, PNL, care a declarat că deși a mai trecut un an, probleme au rămas, ba chiar s-au acutizat, liberalul sugerând că nu este respectat principiul transparenței. „Anul trecut făceam observația că nu găseam anunțul cuvenit referitor la proiectul de buget. Ceream atunci să fie trecut pe site-ul CJ Bacău. Nu l-am găsit nici anul acesta la secțiunea «Aunțuri». Știu, l-ați pus undeva unde nu-l găsește nimeni”, a afirmat Cezar Olteanu. Sorin Brașoveanu a cerut ca lucrurile să fie clarificate: „Există sau nu există pe site?” Daniela Ardeleanu, director adjunct, a explicat că proiectul a fost și este prezentat pe site-ul CJ Bacău la secțiunea „Buget-finanțe”.

„V-am spus și anul trecut, vă rog să-l treceți la secțiunea «Anunțuri». La secțiunea «Buget-finanțe» nu știe oricine să-l caute! E o formă de respect față de contribuabili”, a afirmat Cezar Olteanu. El s-a referit apoi la „lipsa de ancorare în realitate”, aceeași ca a bugetului național. „În fine, și din această perspectivă roz, pozitivă, creionată de Guvern, tot nu stăm prea bine. Dacă ne uităm la venituri, acestea sunt mai mici cu 51 milioane de lei decât în 2018, ceea ce arată că mai sunt și alte probleme în afară de acea agresiune pe care Guvernul a inițiat-o la adresa administrațiilor locale”, a declarat liberalul.

Pârtie de bob, parc și „zonă liberă”

Sorin Brașoveanu l-a contrazis pe Cezar Olteanu, insistând că UAT-urile au primit mai mulți bani în 2019, lucru care poate fi verificat, apoi i-a amintit că discuția are ca obiect bugetul județului pe 2019, „mult mai mare decât cel de anul trecut”, și l-a întrebat dacă a participat la ședințele pe comisii, în cadrul cărora avea posibilitatea să ceară informații.

Cezar Olteanu nu a răspuns, dar adăugat că singura soluție pentru a crește veniturile este înființarea a noi locuri de muncă. A urmat o nouă încrucișare de săbii pe tema sumelor alocate primăriilor la ședința din martie, iar președintele CJ Bacău i-a acuzat pe aleșii PNL că nu au fost interesați de soarta comunelor cu primari liberali, căci „au lipsit în linie de la ședințele de comisii”, cele destinate repartizării, pe comune și orașe, a sumelor defalcate din TVA și impozite.

Cezar Olteanu nu l-a contrazis, dar a precizat că are trei amendamente: să fie alocați 50.000 de lei, de la Capitolul 51, pentru crearea unui parc industrial, alți 50.000 de lei pentru studiul de prefezabilitate privind amenajarea unei „zone libere” în vecinătatea Aeroportului și pentru studiul de fezabilitate al proiectului de construire, în Slănic Moldova, a unei piste de bob care să fie folosită și vara. A fost supus la vot proiectul cu amendamentele PNL, dar nu a trecut. A trecut, în schimb, proiectul inițial, care a obținut 25 de voturi „pentru”.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014