Recensământul General Agricol (RGA) – runda 2020 a fost finalizat. În județul Bacău – am aflat de la directorul executiv al Direcției Județene de Statistică, Oana-Ancuța Stângaciu – au fost recenzate 122.300 de exploatații agricole, număr care situează județul pe locul al cincilea în țară, după Suceava, Argeș, Dolj și Prahova. În RGA au intrat exploatațiile cu peste 15 ari de teren și cu mai mult de zece păsări de curte.
În județ, cele mai multe exploatații, circa 3.000, sunt la Dofteana, Dărmănești și Oituz. Iar cele mai puține exploatații sunt, în mediul rural, la Itești, Lipova și Oncești. Unitățile administrativ teritoriale cu un număr mic de exploatații sunt cele mai multe.
RGA a avut loc în perioada 10 mai – 31 iulie 2021 (pandemia de Covid 19 a amânat acțiunea pentru anul 2021), cu scopul de a colecta, prelucra și disemina datele privind structura exploatațiilor agricole din România, principiul de bază fiind utilizarea terenurilor și deținerea animalelor.
Recensământul asigură informațiile complexe și datele statistice necesare fundamentării programelor și politicilor agricole pentru dezvoltarea rurală. Legislația europeană referitoare la structura exploatațiilor agricole și recomandările Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) prevăd organizarea și efectuarea de recensăminte generale agricole la intervale de zece ani.
După anul 2002, în perioadele intercensitare, au fost efectuate anchete structurale în agricultură (micro-recensăminte) în anii 2005, 2007, 2013 și 2016.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.