28 noiembrie 2024

Judecătorii din Tribunalul Bacău protestează față de intenția de modificare a pensiilor speciale prin amânarea cauzelor

În cadrul Adunării Generale a judecătorilor desfășurată astăzi, 20 iunie 2023, la Tribunalul Bacău, s-a hotărât luarea unei măsuri de protest în urma preconizatelor modificări ce urmează să fie aduse statutului magistraților.

Conform unui comunicat primit la redacție, judecătorii spun că aceste schimbări, care afectează condițiile de pensionare, au fost propuse fără un dialog prealabil și într-o manieră netransparentă din partea autorităților legislative și executive.



Începând cu data de 21 iunie 2023, judecătorii din Tribunalul Bacău vor amâna toate cauzele pe o perioadă nedeterminată, cu excepția celor de urgență. Astfel, vor fi prioritizate următoarele categorii de cauze:

a) În materie civilă:

  • Acțiunea în constatarea nelegalității grevei;
  • Acțiunea în suspendarea grevei;
  • Suspendarea provizorie a executării;
  • Plasamentul în regim de urgență;
  • Ordonanțele președințiale în materia minorilor și a familiei;
  • Ordonanțele de protecție;
  • Cauzele referitoare la răpiri internaționale.

b) În contencios administrativ și fiscal:

  • Suspendarea executării actelor administrative întemeiate pe articolul 14 din Legea nr. 554/2004.

c) În materie penală:

  • Cauzele în care una sau mai multe părți se află în stare de detenție;
  • Cauzele în care inculpații sunt supuși măsurilor preventive sau măsurilor de siguranță;
  • Cauzele de competența judecătorilor de drepturi și libertăți;
  • Cauzele în care există riscul prescripției răspunderii penale în următoarele 12 luni;
  • Sesizările în vederea confirmării redeschiderii urmăririi penale.

Pentru cauzele care au deja un termen de judecată fixat, se va acorda un nou termen la data stabilită, fără a se efectua alte acte procedurale.

Vicepreședintele și purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bacău, judecător Camelia Ionescu, a transmis această decizie prin intermediul Biroului de Informare și Relații Publice.

 



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014