În data de 26 aprilie 2023, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud – Direcția Regională Vamală București au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din China, care aparțineau unei societăți comerciale cu sediul în Municipiul Bacău.
Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au descoperit 6.830 jucării din pluș, declarate eronat în declarația vamală și în documentele însoțitoare.
Inspectorii vamali au reținut jucăriile în vederea confiscării, iar pentru un număr de 1.820 dintre acestea, inscripționate „Paw Patrol”, „Garfield”, „Minions”, „Captain America”, „Spider-Man”, „Iron-Man”, „Super Mario”, „Pikachu”, „Pokemon”, susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru mărcile respective, s-a demarat procedura de verificare prevăzută de legislația în vigoare.
„Valoarea bunurilor reținute, dacă ar fi fost comercializate pe piață la preț de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 187.000 lei”, se arată într-un comunicat al Autorității Vamale Române.