Urechile noastre s-au obișnuit deja cu anumite declarații politice și nu cred că exagerăm dacă le numim clișee. S-a spus mereu că învățământul e gratuit „doar pe hârtie” și că serviciile din spitale sunt „o bătaie de joc” la adresa bolnavilor. La fel se vorbește despre finanțarea agriculturii, chiar dacă schimbările în bine sunt evidente. Separat, toate sunt tratate în bătaie de joc, după opinia celor care nu sunt la Putere în momentul respectiv.
Vorbe, noian de vorbe, simulacru de implicare politică. Bugetul din 2019 va fi generos cu ministerele care gestionează Sănătatea, Educația și Dezvoltarea. Dar nici așa nu e bine, căci alte sectoare vor avea de suferit. Dintr-odată, cele trei nu mai sunt priorități naționale. Bugetul actual „este făcut pe genunchi” și este o bătaie de joc „la adresa tuturor primăriilor din țară”, susține un deputat.
Ba e rău că se cheltuiește mult cu salariile bugetarilor, ba e rău că sporurile rămân la nivelul din decembrie. Teodorovici anunță că vor fi sprijinite proiectele locale, cele depuse de primari pe PNDL 2, dar că nu va fi neglijată asistența socială, în timp ce liberalii acuză că „e un buget SF”, care nu se bazează pe resurse reale.
Liderii Opoziției își fac griji că Guvernul nu va găsi bani să-și țină promisiunile, ceea ce e lăudabil, dar și mai bine ar fi dacă ar veni cu un program concret. Lor li s-a alăturat grupul coral al primarilor bogați. Nemulțumiri au fost în fiecare an la împărțirea banilor, mai ales în zonele sărace, dar acum, iaca necaz, fac scandal edilii marilor orașe, care încasează sume importante din concesionări, închirieri, autorizații de construcție și de funcționare.
De ce? Poate vor să justifice eșecul și să atragă simpatie, ca niște victime ce sunt! Oare ajunge meritul de a fi anti-Dragnea? Până la urmă, în afară de plata angajaților, pentru ce le trebuie bani? Ca să văruiască școlile, să planteze panseluțe și să repare singuri drumurile, dacă nu au accesat PNDL. Mă întreb dacă primarii mai și cer ceva cetățenilor.
De exemplu, să-și plătească taxa de salubrizare, căci pentru acoperirea acestor datorii nu cred că vor primi bani de la Guvern.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.