În „Republica”, Platon schițează portretul unui stat ideal. Rolul educației, considera filosoful grec, este determinant pentru sănătatea unei comunități. „Atâta timp cât filosofii nu vor fi conducători și conducătorii filosofi, atâta timp nu se va pune capăt nenorocirilor în viața de stat și în viața omenească îndeobște”. În practică, idealul lui Platon a rămas doar un vis. Interesantă mi se pare precizarea lui Platon cu privire la accesul în funcțiile publice. El crede că toți cetățenii care au ca țintă o posibilă carieră politică trebuie să se instruiască până la vârsta de 50 de ani. Abia după această vârstă ei vor putea să-și asume, dar numai în caz de nevoie, demnități de conducere, dar, după exercitarea temporară a funcțiilor politice trebuie să se întoarcă la truda lor obișnuită. Mai mult, aceștia ar trebui să fie animați de o dezinteresată dragoste de adevăr, de realizarea justiției în stat. Nu punem la îndoială, nici în acest context, faptul că perspectiva politică platonică schițată în „Republica” are și elemente ce au inspirat unele direcţii totalitare de mai târziu, așa cum argumentează (puțin cam exagerat, uneori) Karl Popper, de pildă, dar există și elemente care au avut succes și în democrațiile moderne și contemporane.
Oare cum ar privi astăzi Platon către discursul politicii contemporane? Dar, mai ales, cum ar privi către mlaștina politicii românești? Mi-l imaginez cât de mult s-ar bucura dacă ar ști câte ceva despre Mujica. José Alberto Mujica Cordano a fost, doar timp de un mandat, președintele Uruguayului; apoi n-a mai candidat. Nici în timpul mandatului n-a fost client de Golden Blitz autohton, n-a epatat cu pasiunea pentru schi etc. A refuzat să locuiască în palatul prezidențial opulent, preferând să-și păstreze un stil de viață aidoma uruguayanului de rând. Și-a donat 90 la sută din salariu organizațiilor de caritate și micilor întreprinzători. Locuiește și acum, împreună cu soția, la mica fermă (a soției…) din periferiile capitalei Montevideo, unde cultivă crizanteme pe care le vinde. Probabil că zilele trecute, dac-o fi auzit o știre senzațională pentru noi, dar plină de firesc pentru el, i-o fi tresărit fericit sufletul: fosta primăriță a orașului Goteborg, al doilea ca mărime din Austria, s-a angajat, ca șofer, la o firmă de salubritate a orașului. Aceasta nu se ocupă doar de volanul gunoierei; jonglează ca un profesionist și cu pubelele orașului. Și nu a nimerit întâmplător în politică. A lucrat și în structurile Parlamentului European.
Dacă și-ar putea arunca privirile către duhoarea politicii mioritice, cu siguranță, Platon ar cere protecția Poliției sanitare. Recenta încorporare a Vioricăi Dăncilă, o mediocritate (eufemism, desigur…) care deja a fost trimisă în folclor, în structurile de lux ale jigăritului nostru leu, este de-a dreptul sfidătoare pentru români. Sfidătoare, dar nu și surprinzătoare, căci staff-ul BNR a devenit un fel de cimitir al eșuaților. Mugur Isărescu DeNeÎnlocuitul îi răsplătește, astfel, pe toți cei care l-au ajutat, prin menținerea în funcție, să aducă leul românesc în umila postură de 1: 4,93 față de euro. Ieri, un leuț jigărit, văzând potopul de glume amare pe seama B.N.R., scâncea în buzunarul meu, și mă întreba ce-i de făcut. Îndrăzneț, tot el mă trimitea și către o posibilă asemănare a știți dumneavoastră cui cu însuși Tutankamon, cel care, printr-un blestem – „Moartea îi va secera pe cei care vor tulbura liniștea faraonului” -, care a secerat, se spune, multe vieți, și-a asigurat pacea eternă. Este vânturată prin lume, după cum știți, și o listă a celor care au murit după ce au încercat să deranjeze liniștea sacră a faraonului egiptean. Se pare că pe toate meridianele timpurilor și locurilor există o spaimă cumplită de blestemul faraonilor. Mai ales acolo unde mahalaua politică se simte precum peștele în apă. Cred că Platon n-avea știință despre asemenea afurisenii.
