JAR! JAR! JAR!

Jar science fiction. Urât, jigarit, rapciugos, calul din basm manânca jar si se transforma intr-un armasar frumos, cu puteri supranaturale. Adevarul este ca la mijloc este si inspiratia lui Fat-Frumos, pentru ca daca tipul n-ar fi fost mintos, daca n-ar fi descoperit minunea asta de meniu, costeliva gloaba n-ar fi ramas decât un amarât element de decor al folclorului. Nici macar Toma Alimos, brav stramos al haiducilor politici de astazi, nu l-ar fi putut reabilita atât de science fiction.
Jar zoon politikon. Dupa ce lui Fat-Frumos i-a reusit figura revigorarii gloabei sale, apelând la o portie de jar care oricum devenea cenusa numai buna de detergent pentru rufele mioritice, politicienii nostri, creierosi de felul lor, au luat pilda eroului de basm si-au inceput a folosi jarul ca meniu-minune. Aflat in pericol de pravalire pe tobogan, Crin Antonescu, costumat la patru ace infipte cam fals intr-un demagogic ambalaj, l-a aruncat pe farasul partidului pe sasul Klaus Werner Johannis, omul-jar-flacara, cu speranta ca el, ca zoon politikon, va fi salvat de aceasta inventie pe care condeierii basmelor au brevetat-o cu succes nebun, ajungând si in manualele scolerilor care tin in viata amicitia cu tejghelele barurilor neamului. Sa vedem daca jarul zoon politikon are aceleasi insusiri terapeutice precum jarul science fiction. Basmul e una, politica altceva. Sau poate ca si politica nu este decât un altfel de basm. Cine stie…
Jar á la Petrom. De basm e si faptul ca, pare-se, si managerii de la Petrom si-au hranit derivatele de petrol si energia electrica tot cu jar, facând ca muschii preturilor acestora sa explodeze minunat, sub ochii orbi ai Protectiei Consumatorului, in asa hal, incât firma a obtinut anul trecut un profit care te lasa masca. Daca si benzina a ajuns sa aiba meniu inspirat din jarul basmelor…
Jar intru fericirea abatorului. „Zi fratâne-tau, zise Fat-Frumos calului sau, sa-si arunce stapânu-n nori, si l-oi hrani cu jaratic, si l-oi adapa cu para de foc”. Initial, daca va amintiti, Fat-Frumos il rugase pe calutul sau nazdravanit cu jaratic sa-l momeasca altfel pe confrate, pentru a-i face vânt stapânului sau din cârca: „Spune fratâne-tau sa-si arunce stapânul in nori si sa vina la mine, ca l-oi hrani cu miez de nuca si l-oi adapa cu lapte dulce”. Aiurea! N-a tinut figura! Tot cu jarul si-a facut treaba. Jaru-i jar, oameni buni, motiv pentru care, inspirându-se din basmele noastre, cowboii europeni si-au jaruit grozav caii si, dupa ce acestia au facut muschi aidoma nazdravanului nechezator al lui Fat-Frumos, i-au hacuit si aruncat pe masa de bucate a Evropei. Titulari pe poveste, mioriticii i-au introdus la regim intensiv de jar si pe incapatânatii de magari, deveniti apoi veri buni de sacrificat si de livrat sub eticheta masluita pe meleagul dâmbovitean. Ce mai tura-vura: jarul intru fericirea abatorului bate la fund orice scenariu de basm clasic! Aruncati peste bord clasicul meniu cu soia! Halca de nechezator, zamislita pe altarul jarului, este noul zeu vindecator al tuturor betesugurilor noastre.
Jar, jar, jar…