Jandarmii de la Gruparea de Jandarmi Mobila Bacau si cei de la Inspectoratul de Jandarmi Judetean Bacau s-au intâlnit înaintea reluarii sezonului competitional 2014 -2015 cu organizatorii de jocuri si competitii sportive. La intâlnire au mai participat si responsabilii de ordine si siguranta si reprezentantii institutiilor ce raspund de prevenirea si combaterea violentei în sport din judet.
“Au fost prezentate si dezbatute aspecte referitoare la modul de asigurare a ordinii publice premergator, pe timpul si dupa terminarea jocurilor sportive, obligatiile spectatorilor, ale agentilor de securitate si structurilor Ministerului Afacerilor Interne responsabile de asigurarea ordinii si sigurantei publice pe timpul desfasurarii acestor evenimente”, a declarat mr. Marius Taranu, ofiter de relatii publice la GMJ Bacau.
Pregatirea teoretica s-a incheiat cu un exercitiu demonstrativ organizat si prezentat de catre jandarmii de la Gruparea Mobila Bacau la Stadionul Municipal Bacau. Potrivit scenariului, militarii au fost nevoiti sa intervina pentru restabilirea ordinii publice în interiorul arenei sportive pe timpul desfasurarii unui meci de fotbal cu grad ridicat de risc.
Dar, pâna la acest episod, au fost prezentate demonstrativ activitati specifice privind accesul publicului în arena sportiva, controlul corporal preventiv, controlul bagajelor, modul de actiune pentru interzicerea patrunderii persoanelor neautorizate pe suprafata de joc, evacuarea individuala, precum si evacuarea unor grupuri de suporteri care tulbura ordinea în incinta arenei sportive.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.