Au fost luati de puhoaie. Au inotat prin ape involburate si mal. Au coborat cu troliu din elicopter. Au facut un brat al solidaritatii pentru a putea trece de puhoaie. Zile intregi nu si-au vazut familiile. Au dormit pe jos. Si-au potolit setea band apa cu picatura. Protagonistii acestor sacrificii sunt jandarmii. Lor li se datoreaza sute de vieti salvate. Franturi din cosmarul inundatiilor sunt povestite chiar de cei care au fost acolo.
„Numaram gurile de apa pe care le beam!”
„Pe 12 iulie, la ora 09:00 am ajuns la Agas, povesteste Constantin Zanescu, jandarm. Apa era de 1,5 metri. Pentru a putea ajunge la locuintele izolate am facut un lant din cinci oameni si am intrat in puhoaie. Curentul era atat de puternic incat singur nu te puteai tine pe picioare. Apa crestea fara incetare”. Momentul care i-a ingrozit pe sutele de jandarmi prezenti la fata locului a fost cel in care si-au vazut colegii luati de ape. „Nu stiam ce sa facem sa-i ajutam, ne-a declarat jandarmul Mihai Bontas. Am vazut cum un puhoi vine si il ia pe comandant. I-am aruncat o funie groasa pentru a-l putea scoate de acolo. A fost ingrozitor”. Pentru sute de jandarmi nu a contat daca era noapte sau zi, daca au mancat sau nu, daca sunt insetati sau nu. Timp de patru zile, Constantin Matei, Razvan Burche, impreuna cu alti trei colegi de ai lor au ramas izolati in satul Agaseni. Podurile de la Ciobanus s-au rupt si scoala din Agaseni a devenit pentru ei „acasa”, podeaua cladirii „pat” si banca salii de clasa „masa”. „Nu aveam semnal la telefoane sau la statii, povesteste Razvan Burche. Am ramas in sat si am continuat sa-i ajutam pe oameni cum puteam. Am dormit pe jos si am mancat paine cu pate. Cel mai groaznic a fost faptul ca eram cinci oameni si aveam o galeata de apa care a trebuit sa ne ajunga timp de doua zile. Am ajuns sa ne numaram gurile de apa pe care le beam”.
„Singur nu puteam face nimic, dar alaturi de colegi am reusit. Toti am reusit!”
„Miercuri noaptea, 13 iulie, in jurul orei 1.30, am plecat cu o barca sa-i evacuam pe cei care nu doreau sa-si paraseasca locuintele, povesteste Constantin Zanescu. Era intuneric bezna. Nu se vedea la 10 centimetri in fata, iar peste tot era apa, numai apa. Barca era lovita de lemne, bucati de acoperis si animale moarte. Era ingrozitor. Atunci mi-a fost frica. Pentru a ajunge la casa unde era izolat un batranel a trebuit sa trec prin curtea unui om. Apa era aproape de gard. Am sarit din barca si m-am dus sa deschid poarta… Am fost grav lovit la picioare. Si acum mai am rani. Pentru a-l putea scoate pe batranel din ape, l-am luat in brate, iar doi colegi ma sprijineau din stanga si din dreapta sa nu fiu luat de puhoaie. Omul si-a luat cu el bani si punga cu medicamente…” Constantin Zanescu, alaturi de colegii sai a salvat copii, batrani, mame, tati, frati, bunici, persoane imobilizate la pat. Dar, cati anume? „Nu m-a interesat cati oameni salvez, marturiseste Dan Canache, jandarm. Important era sa-i salvez. Acesta era principalul meu gand. Cand vedeai disperarea acelor oameni, chinurile prin care trec, faptul ca au pierdut tot, era strigator la cer sa incepi sa numeri cate persoane ai ajutat sa iasa din ape. Iar, in plus, eu singur nu am salvat nici un om, ci doar alaturi de colegii mei”.
„Trebuia sa supravietuiesc, altfel
ma certa nevasta…”
Liviu Ciurcanu a fost omul care a adus salvarea din cer. In varsta de 30 de ani, tanarul a coborat de zeci de ori cu troliu din elicopter pentru a-i ajuta pe cei care se refugiasera pe acoperisurile caselor. „Multi nu vroiam sa urce, povesteste Liviu Ciurcan. Spuneau ca prefera sa moara decat sa-si abandoneze casele.Copii se bucuram ca merg cu elicopterul, dar disperarea se vedea pe chipul parintilor”. In incercarea de a salva un caine, jandarmul s-a ales cu o muscatura pe cinste. „M-am bandajat si am continuat sa cobor pe acoperisuri”. Alaturi de Liviu Ciurcan in elicopter a fost si Ioan Francisc. „Desi il stiam pe Liviu doar de cateva ore, prin ceea ce am trecut impreuna in scurt timp am constientizat ca il cunosc de o viata”. Ioan Francisc a fost luat de doua ori de viituri si a reusit sa ajunga la mal doar la gandul „ca daca mi se intampla ceva ma cearta nevasta…”
In loc de „multumesc”
Din nefericire, nu intotdeauna oamenii sunt solidari cu semenii lor. Sublocotenent Constantin Sandulache povesteste cu o ironie amara de cazuri in care singurii care-i mai ajutau pe jandarmi sa scoata noroiul de prin curti erau proprietarii, pe cand ceilalti stiau doar sa dea sfaturi sau stateau gura-casca, la baut. „Am fost martor la situatii absurde, hilare chiar: sinistrati nemultumiti de distributia ajutoarelor („trebuia sa ne aduceti apa minerala, ca apa plata am primit deja!”), in Agas, oameni luandu-se la bataie de la un butoi de vin adus de ape”, povesteste Constantin Sandulache. Totusi a vazut si oameni civilizati, cu bun simt, care i-au ajutat pe jandarmi la descarcat alimente, „n-au venit doar sa ia”.
Scris de Iulia CUCU Oana TANASA- Scoala de Presa „Desteptarea”
