În perioada 08 – 13 aprilie a.c., personalul Detașamentului 1 Jandarmi Intervenție Antiteroristă din Gruparea Mobilă Bacău a efectuat un program de pregătire specifică sub coordonarea a doi colegi specialiști din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție „Vlad Țepeș”.
Cuprins în programul de pregătire anual, stagiul parcurs de jandarmii Grupării Mobile Bacău a avut ca scop formarea, dezvoltarea și perfecționarea deprinderilor necesare pentru executarea misiunilor cu suport aerian, respectiv lansarea luptătorilor din elicopter prin utilizarea procedeelor de coborâre „rapel” și „fast-rope”, urmărindu-se în permanență realizarea coeziunii de grup și viteza de reacție în condiții de presiune.
Programul nu se putea desfășura fără sprijinul Unității Speciale de Aviație București, prin participarea la exercițiul de pregătire cu un elicopter MI – 17 și un echipaj format din doi piloți și doi însoțitori de zbor, special destinat acestor tipuri de misiuni specifice, permițând jandarmilor să execute exercițiile prevăzute în program în condiții similare realității.
Sprijinul structurilor militare partenere în organizarea și desfășurarea exercițiului, a confirmat încă o dată nivelul foarte bun al cooperării, aportul acestora fiind determinant pentru succesul activității.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.