În weekend-ul care urmează, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău va intensifica măsurile specifice de ordine publică, în vederea prevenirii unor incidente nedorite pe timpul manifestărilor publice cu participare numeroasă, de natură cultural-artistică, religioasă și sportivă, dar și în cadrul misiunilor executate în cooperare cu polițiștii băcăuani.
Jandarmii vor fi prezenți la turneul internațional de tenis ” Țiriac Fundation Trophy”, Zilele Medicale ale Spitalului Municipal Moinești, la festivalul gastronomic „4 Food Festival” din Parcul Cancicov, ” Bacăul pe bicicletă”, la proiecție cinematografică în aer liber, ” Recitalurile Verii ” din Onești, la manifestările religioase de la Mănăstirea Carmelitană ” Maica Domnului de pe Muntele Carmel” din satul Luncani.
Jandarmii montani din Slănic Moldova și Târgu-Ocna vor fi prezenți în zonele de agrement și pe traseele turistice adiacente, unde vor acționa pentru informarea și îndrumarea turiștilor, dar și pentru sprijinul acestora în cazul producerii unor incidente nedorite.
Pe lângă prevenirea faptelor de tulburare a ordinii și siguranței publice, efectivele de jandarmerie vor lua măsurile necesare și pentru combaterea traficului și consumului de substanțe interzise, fapte de natură penală prevazute de legislația antidrog.
Recomandăm participanților să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine, să nu se implice în acțiuni ce ar putea conduce la tulburarea ordinii publice, iar în situații care impun intervenția forțelor de ordine, să solicite sprijin în mod direct sau prin apel la numărul unic de urgență 112.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.