La inițiativa unor jandarmi din cadrul subunității de jandarmerie din localitatea Buhuși, județul Bacău, la sediul Liceului Ion Borcea din această localitate s-a desfășurat un antrenament de Qwan Ki Do cu elevii .
Întreaga activitate a fost planificată de către un jandarm pasionat, iubitor al sportului în general și al artelor marțiale, în special, fiind practicant profesionist , centură neagră, de 16 ani. Este vorba despre plutonierul adjutant Bârgăoanu Ovidiu Cristinel din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău.
Activitatea a debutat în ziua de 19.10.2018, începând cu ora 10.00, în Sala de sport a Liceului.
În prima parte, jandarmii le-au prezentat elevilor câteva aspecte referitoare la rolul jandarmilor în viața cotidiană, câteva din misiunile lor, precum și alte măsuri preventive, oferindu-le astfel posibilitatea de a învăța despre cum să fie în siguranță, pe stradă.
De asemenea, cei trei jandarmi prezenți, toți pasionați ai sportului, le-au împărtășit tinerilor aspecte din viața lor sportivă, pregătirea și sacrificiile făcute pentru realizarea unor performanțe sportive.
Elevii s-au bucurat de venirea jandarmilor și s-au întrecut în întrebări și discuții pe marginea temelor prezentate. Tinerii au fost încurajați să aibă o relație deschisă cu părinții și să apeleze la sfaturile lor și ale cadrelor didactice, oricând au nevoie.
În a doua parte a activității jandarmii le-au prezentat elevilor, practic, mai multe exerciții specifice acestui sport, tehnici de autoapărare, kata (luptă imaginară cu mai mulți adversari), precum și luptă combinată.
La final, elevii s-au antrenat sub coordonarea și sprijinul atent al jandarmilor, mulți dintre aceștia dorindu-și să practice acest sport, mulțumindu-le acestora pentru inițiativa și gestul lor deosebit de a promova sportul.
Qwan Ki Do este o artă marțială chinon – vietnameză creată în orașeul francez Toulon de către maestrul vietnamez Pham Xuan Tong. Qwan Ki Do își trage originile din punct de vedere tehnic din artele marțiale chineze și din artele marțaiel vietnameze.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.