vineri, 30 mai 2025

Jandarm băcăuan la cursul „Poliția de stabilitate în operațiuni NATO” din Italia

În perioada 14–18 aprilie 2025, locotenent-colonel Bogdan-Andrei Arnăutu, șeful Serviciului Ordine și Siguranță Publică din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, a reprezentat Jandarmeria Română la cursul internațional „Poliția de stabilitate în operațiuni NATO”, organizat de Centrul de Excelență NATO pentru Operații de Stabilitate din Vicenza, Italia.

Cursul s-a concentrat pe dezvoltarea competențelor necesare planificării și desfășurării misiunilor internaționale, cu accent pe stabilitatea polițienească în zonele afectate de conflicte. Participanții au beneficiat de instruire privind principiile stabilității polițienești, planificarea operațională NATO și evaluarea structurilor locale de poliție.



Evenimentul a fost deschis oficial de colonelul Luigi Bramati, directorul centrului NATO, care a subliniat rolul esențial al structurilor de poliție cu statut militar în cadrul misiunilor de stabilizare ale Alianței Nord-Atlantice.

Cursul a reunit experți din Italia, Olanda, Polonia, Ucraina, Turcia, România, Cehia, Ungaria și Marea Britanie, provenind din structuri militare și civile, facilitând schimbul de experiențe și bune practici în domeniul stabilității polițienești.

Participarea locotenent-colonelului Arnăutu a oferit oportunitatea de a înțelege mai bine modul în care stabilitatea polițienească completează acțiunile militare tradiționale, precum și importanța consilierii și instruirii forțelor locale de poliție, esențiale pentru refacerea statului de drept și protejarea populației civile.

De asemenea, cursul a accentuat necesitatea unei bune cunoașteri a contextului operațional, a colaborării cu comunitățile locale și a respectării principiilor incluziunii și transparenței în misiunile internaționale.

Experiența dobândită de locotenent-colonelul Bogdan-Andrei Arnăutu contribuie la îmbunătățirea capacității Jandarmeriei Române de a integra metode moderne de analiză a riscurilor și de planificare strategică, adaptându-se mai eficient provocărilor actuale în domeniul securității publice.

Centrele de Excelență NATO, inclusiv cel din Vicenza, joacă un rol esențial în formarea specialiștilor din statele membre și partenere, sprijinind profesionalizarea continuă și schimbul de bune practici.

Participarea la acest curs reflectă angajamentul Jandarmeriei Române față de standardele și valorile NATO, consolidând astfel contribuția sa la dezvoltarea unui climat internațional de securitate și stabilitate.



spot_img