Am tot vorbit cu diverși băcăuani care au câte o mică afacere, chiar și cu cei care dețin un bisnis de familie, din care câștigă … ceva mai mult decât salariul mediu pe economie. Toți, dar toți mi-au spus același lucru: E jale! M-am uitat și prin magazine, ascutând fără să vreau, comentariile oamenilor, la vederea prețurilor de la raft.
Dezamăgire totală. Ba mai mult, o spaimă față de ce va urma. Pentru că ne e clar, sper, tuturor: portofelele sunt din ce în ce mai subțiate de prețurile care au luat-o razna. Oamenii nu-și mai construiesc case, nici măcar nu le mai cumpără, de-a gata, deși ar fi fost un risc, în ideea în care poți descoperi, pe parcurs, proasta calitate a materialelor … și a lucrărilor. La bănci, nu au curaj să se uite, aproape toate având oferte „împovărătoare” și, evident, dezavantajante. „Bătrânii” de peste 50 de ani, nici n-au ce căuta pe-acolo, fiind considerați „prea înaintați în vârstă” ca să mai poată returna creditul.
Nu mai găsești nici meseriași care să-ți respecte banul ce-l plătești cinstit pentru lucrare, fie că-ți repară instalația electrică, sanitară sau de încălzire, fie îți văruiesc un apartament ori îți sapă un banal șanț prin curte. Toți vor să te „jupuiască” de bani, prestând o treabă … de doi lei. Iar de la ei n-ai să vezi niciodată bon fiscal (așa cum cer autoritățile) sau altceva care să-ți garanteze, măcar, lucrarea. Banii albi se transformă în … bani negri. De firmele prestatoare nici nu te poți apropia. Chiar că-i jale. Revenind în magazine, unde mai toate sunt scumpe de parcă ar fi poleite cu aur, acolo parcă-i Vestul sălbatec.
Nu-i de-ajuns lăcomia comerciantului care, să fim sinceri, nu face mai nimic decât, să ia produsul din dreapta și să-l pună în stânga, cu aferentul adaos comercial, „de neam prost”, în cele mai multe cazuri, chiar și de … 1.000 la sută. De ceva timp, magazinele vând multe produse care par să fi intrat la apă. Mă gândesc că toată lumea a observat că, bunăoară, cutia de mici are … 800 de grame (în loc de 1.000 de grame), ciocolata, 80 de grame (și nu 100), cașcavalul, 240 de grame (față de 250 de grame), napolitanele, 180 (160 de grame) și câte și mai câte. Iar prețurile au „dospit” voios. S-a-ntâmplat pe „neve”, aidoma legilor aprobate „noaptea ca hoții” de știm noi cine. La noi, căci în alte state „surori UE”, produsele care au „slăbit” peste zi sunt semnalizate la raft, ca să știe tot prostul ce cumpără.
Din păcate, nici autorități care să-și facă treaba nu mai avem (dac-au fost vreodată). Nici n-ar putea s-o facă așa cum scrie la carte, la cât de „subțiate” sunt: și de personal, și de resurse. Nu că le-aș plânge de milă. Mi-e milă, în schimb, de mine și de restul celor care vor trebui să ducă greul. Până, cel puțin, se vor livra acele promise miliarde, menite să mai ușureze viața în România, devenită din „Grădina Maicii Domnului” o adevărată „Vale a Plângerii”. E jale.
