29 noiembrie 2024

Tenis

Iulie de cuptor pe terenurile SCM Bacău

Nu mai puțin de patru turnee va găzdui, luna viitoare, Bacăul. Ultimul, din punct de vedere cronologic, este primul ca valoare: „Dedeman Simba Trophy”, cu premii de 25.000 dolari plus ospitalitate

Iulie va fi o lună cuptor pe terenurile de tenis ale bazei SCM Bacău. Iar în cuptor se va coace tenis de înaltă calitate. Săptămână de săptămână, spre bucuria celor care îndrăgesc sportul alb. „Avem nu mai puțin de patru turnee, care mai de care mai important. Pentru noi este o bucurie, o onoare, dar și o responsabilitate de care sper să ne achităm cât mai bine”, a punctat antrenorul Mihai Ciuntea, cel care va avea rolul de organizator la turneele băcăuane de luna viitoare.



Maratonul tenisistic va începe chiar cu primul weekend din luna lui cuptor. Astfel, pe 1 iulie va demara cea de-a treia ediție a Trofeului CyberNet Audi Center, rezervat categoriilor 10, 12, 14 ani, feminin și masculin, dar și Seniorilor. Pe 10 iulie își intră în pâine un turneu internațional aflat la debut, dar care atrage încă de pe acum toate privirile.

Este vorba de „Trofeul Ion Țiriac” de simplu și dublu feminin, dotat cu premii în valoare de 15.000 dolari. Programat între 10 și 16 iulie, „Trofeul Ion Țiriac” va constitui un preambul al prestigiosului turneu feminin WTA 125 „BCR Iași Open”, care va pune la bătaie, în perioada 17-23 iulie, la baza sportivă Ciric din Iași, premii totale de 115.000 dolari și 160 de puncte WTA. „Trofeul Ion Țiriac” este primul dintre cele trei competiții internaționale de tenis pe care Bacăul le va găzdui în iulie.

Al doilea va fi clasicul „Trofeu Simba Invest” pentru Veterani, pentru ca la finalul lunii lui și de cuptor, căderea de cortină să fie asigurată de cea de-a 22-a ediție a „Dedeman Simba Trophy”. Pornit la drum, în anii 90, sub titulatura de Trofeul Municipiului Bacău, în condițiile în care principalul sponsor îl constituia Consiliul Local Bacău, din 2021 turneul a fost preluat de Compania Dedeman și de Simba Invest, firme care asigură și premiile, în valoare de 25.000 de dolari plus ospitalitate.

Chiar dacă înscrierile nu au demarat încă, este scontat că și în acest an „Dedeman Simba Trophy” va reuni la fileu tenismeni din toate colțurile lumii și, mai presus de toate, din zona superioară a ierarhiei ATP. Iulie de foc, așadar. De foc și, să sperăm, lipsit de ploaie!

 

 



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014