Ivona Lucan: Povestiți-ne puțin despre sosirea dumneavoastră în acest Teatru.
Nina Ionescu: Pe scurt. În anul IV eram studenta (București) domnilor profesori Ion Cojar, Ștefan Radof, Nae Iliescu, Marilena Chelaru. A venit domnul Constantin Dinischiotu (pe atunci era director la TMB) și m-a întrebat dacă vreau să vin ca să dau concurs. Răspunsul a fost afirmativ! De atunci am o a doua casă, Bacău!
Care a fost sau este cel mai îndrăgit/incomod rol din cariera dvs. actoricească?
Este dificil de explicat! Iubesc toate rolurile, inclusiv pe cele ale colegilor, dar în rolul Hedda Gabler – personaj principal, m-am simțit în al nouălea cer. Au fost și roluri incomode. Sunt acelea care îți dau bătăi de cap, palpitații, nopți albe, dar te șlefuiesc ca actor. Le ador!
Ce momente de „cumpănă” sau mai puțin plăcute ați întâmpinat în teatru de-a lungul timpului?
Momentul minunat de „cumpănă”… Stăteam în cabină și am plecat ca să îmi aduc pe lume fetița. Îmi pare rău doar pentru faptul că nu am jucat mai mult.
Spectacolul cel mai de suflet este?
Hedda Gabler și Angajare de clovn.
Dacă ar fi să dați timpul înapoi ați schimba ceva?
Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce mi-a dat! Sunt mulțumită cu viața personală și profesională. Îmi doresc sănătate și inspirație.
Ce vă (mai) doriți din partea Teatrului Municipal „Bacovia”?
Este simplu. Să pună toți actorii în valoare.
Teatrul Municipal „Bacovia” împlinește vârsta de 70 de ani, o cifră rotundă, plină. Un gând, care vă trece prin cap când auziți acest lucru poate fi?
La ceas aniversar îi urez: La mulți ani! Spectacolele sale să se joace pe cele mai mari scene, să aibă premii nenumărate. Să ne trăiești TMB!
Ivona Lucan,
Secretar literar Teatrul Municipal „Bacovia”
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.