Istoricul american de origine română supraviețuitor al Holocaustului, Randolph Braham, a anunțat, într-o scrisoare deschisă trimisă duminică de la New York, că a decis să restituie guvernului ungar o distincție, pentru a protesta astfel față de ‘campania de falsificare a istoriei prin care se încearcă reabilitarea regimului condus de Horthy’, relatează agențiile MTI și AFP.
Istoricul, în vârstă de 91 de ani, a fost distins în anul 2011 pentru activitatea sa de cercetare a Holocaustului din Ungaria. În scrisoare el își motivează hotărârea prin recentele încercări ale guvernului de la Budapesta ‘de a exonera Ungaria de responsabilitatea pentru rolul activ jucat în uciderea a circa 600 de mii de evrei’.
Randolph Braham mai afirmă că ‘picătura care a umplut paharul’ a fost decizia executivului maghiar de a ridica un monument național care comemorează ocupația germană, el considerând acest demers o încercare de a devia atenția de la rolul jucat de regimul lui Horthy în exterminarea evreilor.
Monumentul, ce urmează să fie inaugurat pe 19 martie, este aspru criticat de comunitatea evreiască din Ungaria, ce numără aproximativ 100 de mii de membri, dar și de istorici și de partidele de opoziție. Un grup de 26 de istorici a publicat săptămâna trecută o scrisoare deschisă în care reamintesc că ‘autoritățile ungare au avut o contribuție activă’ în Holocaustul din această țară.
Guvernul conservator condus de Viktor Orban este ținta a numeroase acuzații că întreține tacit sentimentele antisemite, reamintește AFP, menționând că principalele reproșuri ce îi sunt adresate la acest capitol se referă la renașterea unui cult dedicat lui Miklos Horthy și introducerea autorilor asociați cu nazismul în programele școlare.
În anul 2012, un alt scriitor de origine română care a supraviețuit Holocaustului, Elie Wiesel, distins cu Premiul Nobel pentru Pace, a restituit și el guvernului ungar o decorație. AGERPRES
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.