Cucerirea de către turci a Constantinopolelui nu a însemnat doar căderea Imperiului Roman de Răsărit și, prin urmare, pericolul confruntării principatelor românești cu otomanii. Acesta era pericolul vizibil care, într-un fel, a fost rezolvat după ani de lupte și tratative diplomatice.
Adevăratul pericol a fost unul invizibil. Pe care nu l-a văzut nimeni și care ne-a furat 200 de ani de istorie și care ne-a modelat într-un fel anume.
Zice undeva Iorga că românii au rămas cu nostalgia Imperiului dar două lucruri ne-au împiedicat să ne alăturăm Bizanțului: faptul că Imperiul nu a reușit să-și păstreze o prezență la Dunăre și faptul că Imperiul s-a grecizat.
După șocul anului 1453, grecii încep să-și revină și fac un plan. Acesta se va numi, mai târziu, Megali Idea – Ideea cea mare – și constă în acapararea funcțiilor importante ale Imperiului Otoman pentru ca, la momentul potrivit, să se declanșeze insurecția și grecii să-și ia înapoi Imperiul.
Turcii nu voiau să învețe limbi străine, grecii devin translatori, diplomați, secretari, se furișează prin toate structurile de Putere. Pentru planuri au nevoie de bani.
Așa că, încă de la 1600, grecii încep să ridice pretenții în Principatele Române. Până la 1700 au loc lupte politice și chiar fizice pentru controlul Principatelor. Boierii patrioți sunt executați, au loc revolte, asasinate.
După un secol meciul e încă în desfășurare și neconcludent.
Și apare Alexandru Mavrocordat Exaporitul. «Exaporit» înseamnă secretar de taină. Mavrocordat a fost trei ani consilierul secret al sultanului. Ce l-a sfătuit, ce nu l-a sfătuit, cert este că fiii săi devin primii domni fanarioți.
Fanarioții desființează Armata țării, își întăresc puterea printr-o serie de „reforme” și încep să adune averi prin spolierea populației. Plus restul problemelor pe care le cunoaștem de la lecțiile de istorie: biruri noi, creșterea numărului de zile de clacă, furtul pământurilor, lucruri care determină fuga românilor în țările vecine.
În același timp, începe procesul de accelerare a „închinării” mănăstirilor; o bună parte, tot mai mare, din venitul moșiilor mănăstirești ajunge la Patriarhia Constantinopolelui. Banii vor fi folosiți tot mai mult pentru intrigile necesare punerii în aplicare a planului.
Din păcate pentru greci, anul 1821 va duce la îngroparea definitivă a ideii de a recuceri Imperiul odată cu înfrângerea Eteriei.
Ulterior, odată cu crearea statului, pe la 1830, grecii se concentrează pe creșterea teritoriului, inclusiv prin apelarea la terorism, pe care l-au folosit în teritoriile locuite de aromâni în Macedonia.
Patriarhia Constantinopolelui merge umăr la umăr cu planurile grecești și încearcă să inducă ideea că aromânii sunt greci, într-o bătălie care va dura de la 1877 până la 1905.
Între timp, Cuza reușise să secularizeze averile mănăstirești și, pentru că nu putea să ia doar pământurile mănăstirilor închinate, va naționaliza și moșiile mănăstirilor românești.
Urmează războaiele balcanice care culminează cu transferul unei părți a aromânilor în Cadrilater.
Să mai notăm că voievozii noștri au considerat întotdeauna că, de vreme ce grecii au pierdut Imperiul, valahii rămân singurii moștenitori ai acestuia. S-au creat alianțe, inclusiv prin căsătorii (Ștefan cel Mare a luat-o de soție pe Maria de Mangop, descendența atât a Paleologilor cât și a Asănestilor), iar, în unele cazuri, cum ar fi, de exemplu Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu sau Șerban Cantacuzino, au existat forțe externe care au profitat de această tentație și i-au încântat cu promisiunea obținerii tronului Constantinopolelui pentru a-i determina să facă sau să nu facă anumite lucruri.
