După ce furia comunistă înarmată cu buldozere şi basculante a pus la pământ străzi şi chiar cartiere întregi, în numele modernizării şi asigurarea fondului locativ pentru miile de cetăţeni atraşi de mirajul industrializării din satele judeţului, ştergând orice urmă şi parfum din Bacăul de altădată, nici administraţiile care s-au perindat la conducerea primăriei în ultimii 30 de ani nu au avut grijă şi nici nu s-au dat în vânt pentru achiziţionarea, valorificarea şi repunerea în valoare a ceea ce a mai rămas în picioare pe frumoasele străzi de altădată.
Un lucru pozitiv s-a întâmplat totuşi: unele imobile, despre care se ştia câte ceva şi că ar putea prezenta interes în plan local au fost declarate monumente istorice, înscris în lista naţională, „ştanţată” conform legii, ceea ce, s-a crezut, imobilele respective vor fi protejate şi apărate de la distrugere.
A fost doar o iluzie, deoarece, în multe cazuri legea mai mult încurcă decât ajută. Unul dintre articolele din lege spune că un imobil declarat monument istoric nu poate face obiectul unor tranzacţii patrimoniale decât după ce o instituţie a statului, primării sau consilii judeţene, refuză să-şi exercite dreptul de preemţiune, adică întâietate la cumpărare.
În 32 de ani, cu greu depistezi o asemenea decizie, cu toate promisiunile administraţiilor locale, au fost tentative, însă nu s-a materializat decât intenţia Consiliului Judeţean de a cumpăra Casa Alecsandri, însă şi în acest caz, nu s-a mişcat nimic de mai bine de doi ani. Un fost viceprimar, din anterioara administraţie a Bacăului promitea ferm şi solemn că va lupta până ce un asemenea imobil, Casa Raffailă, situat pe strada Cuza Vodă, va fi cumpărată de primărie şi adusă la vechea înfăţişare, apoi valorificată. Evident, vorbe…Acum, un alt imobil de pe str. Ioniţă Sandu Sturdza, aflat într-o stare mai bună, a fost declarat liber la vânzare, deoarece primăria nu are bani pentru a o cumpăra. Şi altele. Şi altele.
Celebre imobile aparţinând unor personalităţi ale oraşului sau au fost sedii ale unor instituţii importante au ajuns restaurante, baruri, numai pe strada Vasile Alecsandri sunt două asemenea exemple. De unde această nepăsare, chiar ură faţă de moştenirea şi aşa săracă care ne-a mai rămas? De unde indiferenţa faţă de istoria acestui oraş? Să fie doar lipsa de bani invocată de primării? Mă îndoiesc, mai ales că aceeaşi primărie a Bacăului se plânge de lipsa spaţiilor pentru amenajarea unor cluburi pentru tineri, a unor grădiniţe etc.
Dacă măcar odată la cinci ani se achiziţiona un asemenea imobil încărcat de istorie, aveam acum cinci-şase mici bijuterii arhitecturale, îmbogăţite cu destinaţii culturale, artistice etc. E greu cu gânditul, e greu cu respectul, e greu cu munca.
