Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Bacău va primi astăzi 72.000 de teste rapide și 156.000 de măști chirurgicale ce urmează să fie distribuite, în cel mai scurt timp, către școlile din județ.
Testele vor fi repartizate unităților educaționale conform programării făcute de IȘJ, ce are drept criterii de prioritizare numărul elevilor pentru care părinții și-au dat acordul prealabil în vederea testării, rata de incidență cumulată la nivelul localității, respectiv rata de vaccinare a personalului didactic din fiecare școală.
Materialele & echipamentele de protecție sunt livrate în cadrul campaniei naționale de vaccinare împotriva Covid, în baza Ordinelor nr. 4542 și nr. 4543, din 25 ianuarie 2022, ale Comandantului Intervenției.
Reamintim că, în cursul zilei de marți (25 ianuarie), IȘJ Bacău a distribuit peste 320.000 de teste rapide non-invazive către 182 de unități de învățământ din județ. Până în prezent, de când a început testarea în școli cu teste pe bază de salivă, în județul Bacău s-au efectuat 400.000 de astfel de teste, în baza kiturilor de testare distribuite unităților educaționale în intervalul 3 decembrie 2021 – 14 ianuarie 2022.
„Guvernul este responsabil față de elevi și cadrele didactice, dovedind că prioritatea sa rămâne asigurarea desfășurării cursurilor în format fizic, după improvizațiile „on-line” din ultimii ani. Orientarea către prevenție, precum și adoptarea unor măsuri graduale & timpurii, departajează clar modul în care actuala guvernare, prin Ministerul Sănătății, se raportează la combaterea pandemiei, față de abordările mai puțin potrivite ale executivelor din anii anteriori”, a declarat Lucian Bogdănel, prefectul județului Bacău.
Acesta a solicitat atât IȘJ Bacău, cât și conducerilor școlilor să continue pe linia respectării cu intransigență a măsurilor de protecție împotriva infecției cu virusul Covid19.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.