Astăzi, 4 ianuarie 2019, se împlinesc patru ani de la întronizarea în demnitatea de Arhiepiscop al Romanului și Bacăului a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim. Ales ca Arhiepiscop de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 16 decembrie 2014, IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim a fost întronizat la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, pe 4 ianuarie 2015. Ceremonia de întronizare a debutat la Bacău, în seara zilei de 3 ianuarie, la Catedrala „Înălțarea Domnului”, unde au fost prezenți numeroși ierarhi ai Sfântului Sinod, preoți și credincioși din întreaga Eparhie. La acest moment aniversar de la început de an, l-am invitat pe IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim să realizăm împreună o retrospectivă a activității pe care a desfășurat-o în Eparhia Romanului și Bacăului în ultimii 19 ani, dar nu numai.
Înaltpreasfinția Voastră, care sunt aspectele înnoitoare sub care eparhia pe care o păstoriţi s-a dezvoltat şi împlinit în ultimii aproape 20 de ani de când ați fost ales ca arhiereu al acesteia?
În Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, aspectele noutăţii sunt atât de natură filantropică, administrativ-gospodărească, socială, cât şi misionară. În aceste două decenii, în care din mila lui Dumnezeu m-am ostenit ca arhiereu într-un loc încărcat de istorie și spiritualitate, am încercat punerea într-o lumină nouă şi în concordanță cu timpul în care trăim a mesajului Evangheliei. Evanghelia nu este niciodată depăşită şi nici epuizată în înţelegere, ea este ,,până la sfârșitul veacurilor” nouă și înnoitoare. Dorința noastră a fost aceea de a dinamiza eparhia prin diverse acţiuni menite să contribuie la misiunea principală a Bisericii, şi anume, propovăduirea mesajului Mântuitorului Hristos după porunca Sa: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura” (Marcu 16,15). O prioritate a misiunii mele arhierești a fost înălțarea de biserici în comunitățile lipsite de astfel de lăcașuri și, totodată, reabilitarea celor care se aflau într-o stare avansată de degradare. Credincioşii trebuie să aibă lăcaş de rugăciune şi reculegere aproape de ei. Existenţa unei biserici în proximitatea tuturor izvorăşte, prin simpla ei prezenţă şi sfinţenie, siguranţă şi speranţă, fiind totodată factor de unitate, cultură şi întrajutorare. Aici oamenii învaţă şi împărtășesc sentimentele de milă şi compasiune, dezvoltând ceea ce numim astăzi coeziunea socială. Situarea unui lăcaș de cult în mijlocul satului nu înseamnă altceva decât prezența lui Dumnezeu în mijlocul comunității și a tuturor fiilor Bisericii în jurul Potirului euharistic.
Acest lucru înseamnă că lăcaşurile de cult s-au înmulţit, iar aspectul pastoral-misionar s-a intensificat.
Din anul 2000, de când am fost ales în demnitatea episcopală şi până în prezent, cu ajutorul lui Dumnezeu, am sfinţit peste 160 de biserici noi, am resfinţit peste 200, care au fost restaurate, și, totodată, am pus piatra de temelie la mai bine de 100 de lăcaşuri de cult. Una dintre dorințele mele este aceea de a convinge preoţii şi credincioşii că grija acordată lăcașurilor de cult arată respectul atât faţă de ctitorii fondatori și înnoitori ai acestora, cât şi faţă de cei care, peste timp, își vor pleca genunchii cu smerenie și recunoștință în lăuntrul lor. Aşa se păstrează comuniunea între generaţii având ca liant biserica, ce este totodată un simbol al continuității și identității noastre spirituale în aceste locuri. Astfel, am nădăjduit să intensific viaţa religioasă din eparhia pe care o păstoresc. Sunt peste 570 de lăcaşuri de cult de care încerc să port de grijă prin vizite pastoral-misionare şi prin înnoirea activităţii preoţilor care slujesc în ele, hirotonind în toată această perioadă 350 de tineri în treapta de preot sau diacon. Dinamismul noii generații de preoți implicați nu doar în activitatea liturgică, ci și în viața socială și culturală a comunității a creat o nouă imagine și deschidere a Bisericii, aceasta devenind o prezență vie și firească în viața omului.
Cum priviţi şi analizaţi timpul în care trăim din punctul de vedere al evoluţiei religioase a oamenilor?
Timpul actual, în esenţa lui, nu diferă cu nimic de cel de acum 2000 de ani. Doar raportarea omului la el este schimbată, în funcţie de înţelegerea personală şi exercitarea libertăţii ca dar al lui Dumnezeu. Cei care se raportează la timp ca la distanţa dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul lor, așa cum îl definea părintele Stăniloae, vor avea doar de câştigat. Cei care-l privesc şi îl înţeleg doar ca pe unica şansă de consumare a plăcerilor sub toate aspectele, vor ajunge să realizeze prea târziu ceea ce spune psalmistul David: „Şi-a adus aminte că trup sunt ei, suflare ce trece şi nu se mai întoarce” (Ps.77, 44). Pentru omul actual, aflat la intersecția diverselor idei și credințe așa-zis moderne, marcat de societatea consumeristă și aflat sub presiunea crescândă a unui timp ce și-a accelerat trecerea, conducerea vieții după poruncile lui Dumnezeu-izvorul timpului, este alternativa care aduce o perspectivă de înțelegere corectă a demnității.
Am observat în toţi aceşti ani că aveţi o bogată activitate culturală, (ştiinţifică şi publicistică). Numeroase cărţi cu titluri sugestive şi atractive au văzut lumina tiparului şi stau la dispoziţia preoţilor şi credincioşilor dornici de lecturi interesante şi actuale în privinţa modului de abordare. „Creştinismul abia începe” este doar unul dintre titlurile provocatoare.
Activitatea noastră culturală în Eparhia Romanului și Bacăului s-a reflectat, în primul rând, odată cu înființarea, în anul 2001, a Editurii Filocalia. În afară de aceasta, de-a lungul timpului am tipărit peste 20 de volume şi am publicat peste 150 de articole în diverse reviste teologice. Ca membru al Comisiei teologice, liturgice şi didactice a Sfântului Sinod, am alcătuit şi diortosit slujbele şi acatistele a peste 30 de sfinţi canonizaţi de Biserica Ortodoxă Română şi-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru posibilitatea pe care mi-a dat-o de a-L putea mărturisi şi slăvi prin imnurile închinate sfinților. Tot ceea ce am realizat în plan editorial nu este altceva decât un dar din darul lui Dumnezeu, pe care îl ofer cu recunoștință fiilor și fiicelor eparhiei noastre, dar și celor care găsesc timp să-și plece genunchiul la rugăciune sau să parcurgă paginile unei cărți. Ştiţi, cum spunea marele profesor din perioada interbelică, Nae Ionescu, important este nu doar să postulezi deţinerea unei autorităţi exclusive asupra adevărului revelat, ci și să îți exerciți capacitatea de a-l transmite. Eu încerc prin cărţile şi prin poemele mele să transmit adevărul revelat, pe înţelesul omului secolului în care trăim, fără să denaturez ceea ce prin esenţa sa este imuabil. În ceea ce privește cartea amintită, aș putea spune că, prin intermediul eseului teologic, am căutat nu să șochez cititorul sau teologul consacrat, ci să fac apel la o anamneză a terminologiei teologice și a izvoarelor vieții spirituale înțelese în duh filocalic, care nu-i mai este accesibil omului modern, dar de care are atât de mare nevoie.
Pe lângă activitatea culturală pe care o desfăşuraţi, avem cunoştinţă de existenţa a numeroase aşezăminte social-filantropice pe cuprinsul întregii eparhii. Ne puteţi preciza câteva aspecte care ţin de latura aceasta a binelui de ştiut?
În cele aproape două decenii de slujire arhierească în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, am înfiinţat şi coordonat cele 12 servicii oferite de Centrele sociale pentru bătrâni și tineri din cadrul Asociației „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” de la Hârja, precum şi Fundaţia „Episcop Melchisedec Ştefănescu”, cu filialele sale din Roman și Bacău, unde funcţionează un centru pentru copii proveniți din familii în dificultate, precum şi un centru social multifuncţional. Filiala din Bacău a Fundației „Episcop Melichisedec” girează activitatea a numeroase centre social-filantropice care funcționează pe lângă Parohia Lazaret, prin intermediul cărora sunt oferite mai multe servicii sociale cum ar fi: centrul de zi pentru persoane cu autism, centrul de consiliere pentru persoane dependente de droguri sau alcool, cabinetul stomatologic pentru persoane cu probleme socio-economice, centrul de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice şi altele. Pe cuprinsul eparhiei există peste 40 de centre social-filantropice care răspund nevoilor celor în suferinţă, la care se adaugă activitățile social-filantropice cu caracter permanent sau ocazional pe care, la nivelul fiecărei unități de cult, le desfășoară preoții din cele șase protopopiate. Pe lângă acestea, am iniţiat proiectul „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți!”, prin care sunt sprijinite familiile cu mulți copii, copiii proveniți din familii defavorizate și cei cu rezultate bune la învățătură, din dorința de a contribui la reducerea abandonului școlar și de a încuraja educația. Astfel, Biserica uneşte Liturghia cu filantropia şi dezvoltă o simbioză între spiritualitate şi acţiune. Biserica predică Evanghelia, se roagă, dar şi ajută, prin fapte concrete, oamenii aflați în situații dificile.
Mulţi dintre fii duhovniceşti din eparhia pe care o păstoriţi vă cunosc ca pe un ierarh care a trăit o perioadă consistentă de timp în Occident, la Paris. Ne puteţi spune câteva din realizările IPS voastre în perioada cât aţi studiat acolo?
Da, într-adevăr, în 1990 am ajuns la Paris, pentru aprofundarea studiilor teologice în cadrul Institutului Teologic „Saint-Serge”, având ca îndrumători pe reputații teologi Olivier Clement și Boris Bobrinskoy. În anul 1994, am obținut titlul academic de doctor în Teologie, însă am rămas în capitala Franței până în anul 2000 pentru mai multe misiuni de ordin pastoral-misionar, cultural-didactic și ecumenic, social-gospodăresc etc. În tot acest timp, am avut prilejul să intru în contact cu multe personalități din diaspora românească și nu numai, ceea ce mi-a lărgit viziunea în abordarea problemelor și a provocărilor pe care le-am întâmpinat în misiunea încredințată la întoarcerea în țară. O parte din împlinirile mele din acea perioadă se cunosc pentru că sunt consemnate în CV-ul publicat pe site-ul Arhiepiscopiei noastre.
Înaltpreasfinția Voastră, în societatea aceasta secularizată, în timpurile acestea tot mai profane, care este mesajul sau îndemnul pe care îl adresaţi tinerilor, oamenilor în general, care sunt tot mai bulversaţi şi mai pierduţi în labirintul acesta al libertăţii? Care este prioritatea Înaltpreasfinției Voastre în acest sens?
Prioritatea mea este prioritatea Bisericii, iar prioritatea Bisericii nu poate fi alta decât cea trasată de Mântuitorul Hristos: chemarea oamenilor la mântuire prin credinţă şi fapte bune. Creștinismul nu se limitează la informaţii culese aleatoriu de pe internet, ci trebuie trăit, asumat. Cultura Google şi culturalizarea prin filmuleţe de pe Youtube nu pot produce o stare de trăire lăuntrică autentică. A fi cu adevărat creștin, indiferent de vârstă, presupune să nu rămâi doar la scurte momente de emoţie şi entuziasm formal, ci să trăiești viaţa într-o stare de jertfă și rugăciune continuă. Viața este un dar de la Dumnezeu pe care trebuie să-l trăim concret, cu implicare, înfruntând provocările și nu refugiindu-ne într-un spațiu virtual, plin de promisiuni și incapabil să ne rezolve neliniștile. Libertatea de care ne bucurăm acum este un alt dar al lui Dumnezeu pentru om. El ne-a creat liberi, cu responsabilitatea ca noi, oamenii, să alegem să Îi fim alături. Iubire fără libertate nu poate exista. De aceea, Dumnezeu Cel Atotputernic nu vrea să îl forţeze pe om să-L iubească. Oamenii trebuie să înţeleagă că doar cel care se pune de bunăvoie în slujba Lui este cu adevărat o persoană liberă. Altfel, nu ești decât sclavul propriilor tale patimi. Cine rămâne în comuniune de iubire cu Dumnezeu se poate bucura de libertatea unei vieți închinate idealurilor care definesc noblețea umanului, însă cel care alege să viețuiască în afara unei relații personale cu Dumnezeu nu poate fi decât sclavul împlinirii propriilor patimi egoiste.
Care credeţi că este tragedia lumii contemporane în care trăim? În ce constă greşeala pe care o face această lume?
Tragedia lumii contemporane este determinată de înstrăinarea tot mai accentuată a omului de Dumnezeu. Circulația valorilor cultural-religioase, migrația forței de muncă, oferta tentantă a noilor religii adaptate necesităților și așteptărilor omului contemporan aflat sub presiunea timpului pot conduce la o pierdere a identității religioase și naționale și la însușirea unui nou model eterogen de credință și valori și pot da naștere unui om dezrădăcinat și îndepărtat de ceea ce-l definește ca partener de dialog cu Dumnezeu. Dacă ar fi să privim retrospectiv în istoria umanității, vom vedea că omul s-a aflat într-un permanent auto-exil, chiar dacă Dumnezeu, în milostivirea Sa, în repetate rânduri a încercat recuperarea lui. Duhul secularist al timpului și lupta împotriva valorilor creștine care pot fi observate în spațiul european reprezintă o nouă verigă în lanțul nesfârșit al refuzului omului de a deveni ceea ce a fost creat să fie – persoană aflată în relație de iubire cu Creatorul Său. La toate acestea se adaugă rezistența irațională la ceea ce Creștinătatea a lăsat ca moștenire cultural-religioasă în Europa și în întreaga lume, răsturnarea axiologiei valorilor, minimalizarea importanței valorilor care dau specificitate unei națiuni în beneficiul însușirii unui patrimoniu universal eterogen etc. Marea greșeală în care lumea de astăzi poate cădea este pierderea identității și înstrăinarea de ea însăși, și aceasta în ciuda efortului pe care omul contemporan, înzestrat cu atâtea mijloace ale cercetării științifice, îl face în încercarea de a se defini în creație.
Cum credeţi că trebuie să se reflecteze contribuţia laicatului sau a intelectualilor îmbisericiţi în mărturisirea credinţei?
Contribuţia acestora este extrem de importantă, deoarece vine dintr-un mediu în care de multe ori preotul nu are acces. Intelectualul sincer, creştin, nu poate fi suspectat de interese prozelitiste sau beneficii materiale, aşa cum sunt suspectaţi sau judecaţi unii preoţi. Există oameni pentru care un intelectual laic poate fi mai convingător sau mai credibil datorită faptului că mărturisirea adevărului nu face parte din „fişa postului”, aşa cum e în cazul unui cleric. Datoria misiunii o are orice creştin. Preoţia universală este mărturisită foarte clar de către Sfântul Apostol Petru care spune că suntem cu toţii preoţie împărătească şi neam sfânt. Chipul lui Dumnezeu din om ar trebui să fie izvorul mărturisirii Adevărului de către fiecare în parte, dar şi de către unul pentru toţi, cum e în cazul preotului. Preotul este semnul văzut al prezenţei nevăzute a lui Hristos în Biserică, iar intelectualul mărturisitor este apostolul adevărului de credință. Prioritatea Bisericii este chemarea oamenilor la mântuire, indiferent de statutul slujitorilor ei.
Care este mesajul Înaltpreasfinției Voastre la început de an pentru credincioşii pe care-i păstoriţi?
Mesajul este unul de păstrare a unităţii credinţei şi de amplificare a dialogului dintre noi. Unitatea de credinţă, alături de unitatea de neam şi de limbă, este definitorie pentru o națiune. Biserica încurajează oamenii să-şi aducă aminte de strămoși și aduce în prezent limba vechilor Cazanii, prilej de cunoaștere și actualizare a trecutului pentru o mai bună înțelegere a prezentului și o bună întemeiere a viitorului. Doar uniţi prin credinţă, în jurul Bisericii strămoșești, vom putea duce mai departe această ţară, oricât de vitregită ar fi fost ea de contextul istoric. La acest început de an adresez tuturor urări de sănătate sufletească şi trupească și rog pe Pruncul Sfânt Mântuitor să umple vistieria inimii cu bogăţii sufleteşti mântuitoare, să dea puteri înnoitoare în împlinirea tuturor dorințelor de bine spre slava lui Dumnezeu și bunăstarea personală a fiecăruia în parte.
Marius Fundulea
Foto Iannis Fundulea
