În comuna Secuieni, doar drumul naţional Bacău-Vaslui refăcut în guvernarea PSD înseamnă civilizaţie şi confort. Imediat ce ieşi de pe drumul modern te trezeşti pe uliţe prăfuite, „speriate” cu ceva prundiş, care se cufundă noaptea în cea mai adâncă beznă deoarece iluminatul public lipseşte. Autorul acestei „performanţe” de speriat este primarul PNL Cosmin David, cel care prin ameninţări şi forţă s-a înscăunat ca jupân absolut. Ca şi în 2016, primarul liberal „importă” cetăţeni din alte comune şi le face mutaţie în Secuieni pentru a-l vota, iar soarta localnicilor e hotărâtă de alţii!
Ion Mititelu s-a născut în Secuieni şi a crescut printre oamenii cărora le cunoaşte toate necazurile. Toată lumea îl ştie de constructor bun şi cinstit, unul care nu lasă treaba neterminată dacă se apucă de muncă. Aşa a fost şi ca viceprimar, până când David-PNL i-a interzis să mai meargă prin sate pentru a rezolva multele probleme ale locuitorilor. I-a fost frică liberalului că Ion Mititelu reuşeşte acolo unde el, Cosmin David, minte, înşeală şi tratează cu dispreţ. Dar candidatului PSD nu i-a fost frică de ameninţări şi a continuat să vorbească deschis cu fiecare om, încercând să găsească o rezolvare acolo unde primarul PNL a întors spatele.
„Nu mă tem de unul care ştie doar să facă profit personal din funcţia de primar şi încearcă să ţină de scaun speriind oamenii. Gata, s-a terminat cu teroarea unuia care n-a călcat prin sate de ani întregi, dar îşi trimite supuşii să ameninţe pe faţă bătrâni singuri! Eu am fost în fiecare zi pe uliţele pline de noroi şi de praf, i-am ascultat pe fiecare, i-am încurajat când erau fără speranţă şi le-am spus că putem trăi bine la noi acasă. Uitaţi-vă în jur la Plopana, la Lipova, la Ungureni, Filipeni sau Parincea, acolo unde primarii PSD au venit cu proiecte de milioane de euro, adică drumuri asfaltate, apă şi canalizare, şcoli şi grădiniţe prietenoase pentru copii, lumină pe uliţe şi bunăvoinţă la Primărie. Eu asta vreau să aduc în Secuieni – viaţă normală pentru fiecare, trai bun pentru toţi!”
Ion Mititelu, candidat PSD la Primăria Secuieni
David-PNL „importă” străini de comună să-l voteze la Secuieni
Ca şi în 2016, Cosmin David foloseşte manevre la limita legii pentru a mai câştiga un mandat. Dispreţuind locuitorii comunei, care şi-au dat seama că nefiind de-al locului liberalului nu-i pasă de oameni, David plăteşte tot felul de indivizi să-şi facă mutaţie măcar două luni doar ca să-l voteze. Sunt case în care deja au apărut zeci de cetăţeni de prin Răchitoasa şi alte locuri, care n-au nicio legătură cu Secuienii, dar vor decide soarta celor născuţi şi crescuţi aici. Poate instituţiile Statului vor cerceta aceste ilegalităţi ce încalcă legile democraţiei.
Canalizare în pantă şi fără apă – prostia toxică inventată de PNL
În Secuieni, nişte muncitori lucrează încet şi prost la canalizare, stricând şanţurile, podurile şi podeţele, oamenii trezindu-se cu apa în curte după fiecare ploaie. Dar lipsa de logică şi de bun-simţ merge mai departe pentru că în multe locuri conducta de canalizare depăşeşte nivelul caselor cu mulţi metri. Ca să poată folosi toaletele, oamenii ar trebui să-şi monteze pompe care să urce dejecţiile până la reţea, ceea ce înseamnă costuri enorme, dar şi pericolul unor deversări în locuinţă. Problema este că nu există şi reţea de apă în gospodării, pentru că nu se poate să ai toaletă în casă, dar să nu ai şi apă curentă!
La Odobești și la Plopana, primarii PSD au gândit și realizează ambele rețele deodată, astfel încât locuitorii să beneficieze de confort real. Candidatul PSD Ion Mititelu, după ce va câştiga alegerile pentru Primărie, va veni cu soluţii pentru a repara gogomănia PNL printr-un proiect care să cuprindă şi alimentarea cu apă, şi canalizarea. La fel, va ajuta oamenii să se racordeze de la reţea până la marginea proprietăţii prin ajutoare de la bugetul local.
Apă, cât mai repede pentru toate casele!
Seceta din ultimii ani a lăsat comuna fără apă. În Glodişoarele, ca şi în celelalte sate, locuitorii suferă de sete pentru că fântânile au secat. Deşi viceprimarul Ion Mititelu a vrut să sape puţuri pentru ca oamenii să aibă apă pentru ei şi animale, acelaşi primar liberal David s-a opus, considerând că sănătatea şi condiţiile minime de trai ale oamenilor nu sunt importante. Imediat după ce va câştiga alegerile, primarul Mititelu va rezolva această problemă atât de importantă în Secuieni.
Asfalt, nu şmecherii cu prundiş!
David-PNL şi-a bătut joc de drumurile pline de gropi şi dâmburi, care au fost „modernizate” cu prundiş, ce dispare la prima ploaie. Banii merg unde trebuie şi oamenii rămân tot în praf şi noroi. Primarul Mititelu are un program de asfaltare a drumurilor comunale şi săteşti, imediat după ce problema apei şi canalizării va fi rezolvată. „Nu avem voie să ne batem joc de banii comunei cu tot felul de contracte dubioase care nu rezolvă niciodată problema, dar aduc profit unora. Eu sunt constructor şi aşa ştiu că se face – bagi conductele în pământ, pe urmă asfaltezi serios, pentru 10-15 ani!”, plănuieşte primarul Mititelu.
PNL nu iubeşte nici copiii din Secuieni
Guvernul PNL Orban a refuzat să dubleze alocaţiile copiilor, aşa că nici Cosmin David nu e mai breaz! Cel mai urât exemplu de indiferenţă faţă de cei mici este locul de joacă din curtea şcolii din satul Chiticeni năpădit de bălării de peste un metru, iar copiii se joacă în drumul plin de praf şi pietre. Poate că nefiind de-al locului, liberalului David nu-i pasă de viitorul Secuieniului şi de aceea se ocupă cu altele. Nimeni nu ştie cu ce….
„Sunt alături 100% de domnul Mititelu în dificila misiune de a pune capăt tiraniei şi dezmăţului administrativ instaurate de actualul primar, care este o ruşine pentru judeţul Bacău!”
europarlamentar Dragoş Benea, preşedinte PSD Bacău
„Eu cred în Ion Mititelu, un om cinstit, născut şi crescut în Secuieni, căruia îi pasă de soarta oamenilor din fiecare sat. Este un constructor priceput care poate şi vrea să ridice comuna din paragina şi haosul pe care dictatura PNL le-a instaurat cu ameninţări. Ca viitor consilier judeţean, îl voi sprijini pe primarul Mititelul în toate proiectele sale pentru ca în Secuieni să se trăiască la fel de bine şi civilizat ca în Plopana, Negri, Prăjeşti sau Ungureni, acolo unde primarii PSD muncesc cinstit pentru cei ce i-au ales.”
ing. Adrian Nistor, candidat PSD la Consiliul Judeţean
„Comuna Secuieni este un trist exemplu de batjocură liberală la adresa oamenilor, care nu doar că au fost minţiţi, dar au ajuns şi ţinta ameninţărilor şi chiar a răzbunărilor. Mă bucur că Ion Mititelu are curajul şi voinţa de a schimba lucrurile la el acasă. Echipa PSD Bacău va lucra cu primarul Mititelu pentru ca toate investiţiile de care oamenii au nevoie să se realizeze cât mai repede!”
Ionel Floroiu, deputat PSD
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.