16 noiembrie 2024

Ion Balcan a demisionat din funcția de inspector școlar general adjunct

Numit în urmă cu doar câteva zile, inspectorul școlar general adjunct Ion Balcan a anunțat că demisionează după ce europarlamentarul Dragoș Benea a dezvăluit că acesta ar avea o condamnare definitivă pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

„În urma unor atacuri apărute în spațiul public la adresa mea, care ar putea avea efecte negative asupra colegilor din Partidul Național Liberal, îmi anunț demisia din postul de inspector general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean, Bacău, începând cu data de 10 februarie a.c.



Precizez că decizia pe care am luat-o nu are la bază chestiuni de ordin legal, demisia fiind motivată exclusiv din rațiuni morale. Nu doresc ca Partidul Național Liberal Bacău să devină, prin mine, ținta unor atacuri politice nejustificate, mai ales acum, când tensiunile pe scena politică sunt din ce în ce mai evidente”, a declarat Ion Balcan.

„Îi asigur pe colegii mei că rămân același om integru, de echipă, dar nutresc sentimente de regret că nu am precizat, la data numirii mele în funcție, potențialele mele vulnerabilități, speculate acum de adversarii de la PSD”.

Prof. Ion Balcan




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014