ION, adica… NOI

E foarte posibil sa gândim la fel: cu mai multa tragere de inima ne sarbatorim ziua numelui decât cea a venirii pe lume. Poate de aceea ne si uzurpam a doua data, folosind tot cuvântul „onomastica” (onoma, onomatos, in greaca, inseamna „nume”). Am cautat si argumente, de o parte si de alta. Ziua de nastere e prea personala, doritoare de intimitate (familia si atât), ca sa nu mai vorbim de lipsa vreunei urme de bucurie când se spune in gura mare ca ti se mai asaza un trandafir in buchetul vietii… Cu ziua numelui noi, românii, stam altfel. Mai intâi ne praznuim sfântul/sfânta al carui/carei nume ne-a devenit identitate si apoi ne apropiem – chiar fara s-o stim – ceva din modelul de viata duhovniceasca dictat de acel vrednic vietuitor, pentru ca astfel sa ne (re)gasim cumpatarea de care avem atâta nevoie. Finalmente, a-ti serba patronul religios e o dovada ca vrem sa nu stim – cu niciun chip! – ca suntem singuri: sfântul/sfânta ne are in paza. Iar cu ION e un pic altceva: cel mai raspândit nume al românilor ascunde taine inca nerelevate. Pare un exercitiu de onomantie (arta de a ghici având la baza originea cuvântului si functia simbolica a acelui nume), dar cu fundamente in lingvistica sau in doctrina freudiana. Jocul se numeste polindrom si presupune lectura unui cuvânt de la sfârsit spre inceput (a se vedea titlul insemnarilor de fata). Mai mult decât atât: aceeasi alcatuire literala o gasim in cuvintele ROMÂNI (ION) si ROMÂNIA (IOAN), tehnica numita de specialisti „cuvântul din cuvânt”. In aceeasi cheie, cazul urmator, din pacate real, ca o gluma nereusita. Intr-o revista de cultura din tara, mi s-a tiparit un text, semnat (de redactie) Ion Danila. Nu m-am suparat prea tare, ba chiar m-am linistit cu totul (vorba vine!) când peste 4-5 pagini ale publicatiei mi-am gasit litera pierduta, in titlul „EMINESCU SI VERONIACA MICLE”. O fi Ioan Botezatorul, dar nu asa… (Ioan Danila)

„Botezat” deputat, Ion Melinte ramâne legat de pamânt

Ales in Parlamentul României in decembrie anul trecut, Ion Melinte spune ca a ramas acelasi om legat de pamânt, cum a fost toata viata. “E greu la vârsta si la experienta mea sa ma ia valul. Am avut functii multe si am facut treaba buna peste tot, chiar daca am pornit de jos, de la talpa tarii, un Ion nascut pe Valea Plângerii”, spune proaspatul deputat PP-DD. Bineinteles ca gândurile sale se indreapta tot catre agricultura si catre taranii pe care ii cunoaste atât de bine. „Se lucreaza cu utilaje arhaice, taranul nu are bani, face o agricultura de subzistenta, abia reuseste sa produca pentru a-si sustine familia, gospodaria. Acest lucru trebuie sa se schimbe urgent, iar eu, din Parlament, stiu ce am de facut!”, se arata increzator Ion Melinte. Atuurile sale? Experienta de o viata, dragostea de oameni si de pamânt, dar si faptul ca niicodata nu a fost “un baiat cuminte, care sa stea in pozitie de drepti”. La sarbatorirea onomasticii sale este mai hotarât ca niciodata sa demonstreze ca mândria taranului român este inca vie, iar prosperitatea românilor vine tocmai din aceasta demnitate si dinlegi bune, nu de la conducatori luminati. “Le spun tuturor ca Ion Melinte ramâne acelasi, indiferent de functie sau timpuri. Aveti incredere in mine!”

Un Ion incarcat cu electricitate electoral-administrativa

Ion a fost si este inca prenumele cel mai popular nu doar la români, ci la toate popoarele europene (in formele specifice fiecarei limbi). Forma româneasca Ion reproduce un vechi nume ebraic, Johanan, incadrat in bogata familie a teoioricelor frazeologice. Acesta este format din Jo, abreviere normala si curenta pentru Jahve, si verbul hartan, care inseamna „a face favoare, a avea mila”. Variante: Ioan, Ioana, Oana, Ionescu, Onu, Ionel, Ionela, Nelu, Nela, Ionut, Onuta, Ionica, Nica, Onica, Ionita. Primarul de Buhusi, Turcea, are un prenume… varianta: Ionel. Intreb: „ Daca nu v-ar fi chemat Ionel, cum ati fi dorit sa va numiti?” Râde: „Ionel-junior… Pe tata il cheama Ion. Pe mine m-au botezat Ionel. Un Ion mai mic…” Sau IonelPatruMandate, cum ii zic unii… „Sa fim sanatosi cu totii: prietenii care-mi zic asa, dar si dusmanii, de care nu ma plâng. Si sa dea Domnul sa se termine si acest mandat cu bine, cu realizari pentru oras, caci asta vrem toti buhusenii…” Dupa a treia victorie consecutiva in alegeri, niste liceeni sugubeti i-au inmânat o diploma pe care scria „Napoleon al campaniilor electorale”. Primarul nu s-a suparat. Tine diploma ca pe un trofeu; la loc de cinste. Ca sa nu-i contrazica pe liceeni, a câstigat la pas si a patra batalie electorala… Tot glumind, amicii sai spun ca in vreme ce un ion… normal – un atom, molecula sau grupare de atomi – are un exces de sarcina electrica pozitiva sau negativa, Ionel Turcea este un Ion special, fiind incarcat cu electricitate… electorala. Admite partial aceasta caracterizare, intrucât, dupa fiecare campanie electorala, zice: „Gata cu politica! Trebuie sa facem doar administratie!” Merge la slujbele religioase nu doar in campaniile electorale, dupa moda mioritica. In biroul sau are o colectie impresionanta de icoane; peste o suta. Acestea au fost primite cadouri mai ales de Sfântul Ion. Cei care credeti ca i-am creionat un portret de sfânt va inselati. Iar daca tot credeti ca l-am „sacralizat”, sa-l vedem mâine, când se stabilesc impozitele si taxele locale. Incepe „descacralizarea”?…. (Ion Fercu)

Ioan Maric – onomastica unui “naiv”

“Badita” Ioan Maric a fost greu de gasit in aceste zile. “Sa fiti sanatosi, sa aveti un an bun si va multumesc pentru tot ce ati facut pentru mine, pentru pictorul Ioan Maric in 2011!”, ne-a luat repede prietenul nostru “Creanga” al picturii naïve, ambasadorul artistic al României la Curtile Europene. Maestre, te-am sunat sa-ti spun «La multi ani!» din partea noastra, a ziaristilor, cu ocazia zilei onomastice. Cum sarbatoreste aceasta zi “carausul” neobosit al obiceiurilor si traditiilor noastre populare, stramosesti, laureate in 2012 al Premiilor DESTEPTAREA? “In fiecare an, merg la biserica, la Sf. Ion din Bacau, ma intretin prieteneste cu preotii, care se bucura sa aiba in preajma un artist, un om care face si a facut mult pentru unele biserici din oras, dar si din satul meu natal – Luncani, dupa care merg in cimitir, sa aprind o lumânare la mormintele celor care nu au avut parte de lumina la trecerea din aceasta lume. Este o traditie, pe care eu o respect, care spune ca trebuie sa-i pomenim pâna in al noulea an. Ca in fiecare an, ma bucur de prezenta la masa de sarbatoare a fiului si nurorii, care a devenit pentru mine “fata tatii”, dar si a nepotelelor, pe care le iubesc foarte mult, deoarece sunt bucuria sufletului nostru, a mea si a sotiei. Depanam amintiri, insa cu regretul ca multe obiceiuri si traditii din satele noastre au disparut sau au fost extrem de laicizat- urbanizate. Anul 2011 a fost generos cu mine, cu familia mea si ii multumesc lui Dumnezeu pentru toate.” Dupa sarbatori, “Badita” Ioan se apuca iar de lucru, asa cum ii sta bine unui gospodar, unui artist al penelului. “Ma pregatesc pentru o serie de expozitii in tara, dar si in strainatate. Sunt foarte solicitat, insa, pentru mine munca imi da tarie, putere si buna dispozitie.” La multi ani buni si cu sanatate, Badita! (Gheorghe Baltatescu)