Ioan Bujor a fost ales din nou liderul sindicalistilor de la Avias din cadrul societatii Aerostar. Rezultatul a fost anuntat dupa alegerile care au avut loc la inceputul acestei saptamani. Ioan Bujor se afla la cel de-al patrulea mandat de presedinte al sindicatului Avias. Lupta a fost destul de stransa daca ne gandim ca la acest post au mai sperat inca doi pretendenti, respectiv Vasile Fain, care, pana nu demult, era si lider al BNS Bacau, si Puiu Mihai. In plus, din cei 1.175 de voturi exprimate, o parte au fost anulate din diverse motive, iar 671 au fost in favoarea lui Bujor. Gheorghe Falcan va fi cel care il va seconda pe Ioan Bujor timp de patru ani de-acum incolo, acesta fiind ales in functia de vicepresedinte la sindicatului Avias. Ionica Petru este noul secretar al sindicatului. Mentinerea prin politica de negocieri a contractului de munca a actualei metode de crestere trimestriala a salariilor a fost una din promisiunile care au prins cel mai bine la cei care au votat in favoarea lui Bujor. Liderul reales al sindicalistilor de la Avias i-a mai convins pe cei peste 700 de membri sa voteze in favoarea lui si promitandu-le imbunatatirea conditiilor de munca prin aplicarea de investitii serioase. „Un alt obiectiv este mentinerea unei presiuni constante asupra administratiei societatii pentru diversificarea paletei de produse si servicii in mod cu totul deosebit in acele module in care incarcarea cu manopera a salariatilor este fluctuanta”, a declarat liderul reales Ioan Bujor. Ramanand la acest punct trebuie spus ca, in anii trecuti, administratia societatii a fost nevoita sa decida in dese randuri trimiterea acasa a salariatilor, diminuandu-le lefurile cu 30 la suta, tocmai din cauza lipsei de comenzi. In plus, anul trecut, Aerostar a trebuit sa renunte definitiv la serviciile a 300 de salariati, din cauza scaderii accentuate a dolarului si monedei euro, dar si a reducerii comenzilor. Inaintea alegerilor, sindicalistii de la Avias au decis restructurarea formulei de conducere a sindicatului, astfel incat, din 9 membri care constituiau biroul executiv al sindicatului, au mai ramas doar cinci, disparand patru functii de secretar. Mai amintim faptul ca, initial, sindicatul Avias numara mult mai multi membri, insa o mare parte au fost disponibilizati in urma restructurarilor care au intervenit la nivelul societatii, iar o alta parte, la fel de insemnata, au migrat la celelalte sindicate infiintate in cadrul Aerostar.Scris de Florentin Radu
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.