4 decembrie 2024

Ioan Bejan, director CRAB: „Sunt tehnician, nu tehnocrat. Pentru mine contează cifrele!”

Sunt nouă luni de când conducerea Companiei Regionale de Apă Bacău a fost preluată de Ioan Bejan, numit director general în urma unei selecții riguroase. Ioan Bejan a preluat frâiele CRAB după ce compania trecuse printr-un scandal imens declanșat de o avarie de mari dimensiuni produsă pe Aducțiunea Valea Uzului, în urma căreia Bacăul a rămas fără apă o lungă perioadă de timp. Șefia CRAB a fost privită de Ioan Bejan ca o provocare, fiind încurajat de prietenii și partenerii lui de afaceri să preia conducerea unei astfel de companii, dată fiind experiența în domeniul financiar și nu numai, dar și CV-ul impresionant care îl recomandă. Iată că, după 20 de ani, Ioan Bejan a revenit pe meleagurile natale ca să facă ceva pentru Bacău. Deși declară că nu-i place notorietatea, spune despre el că este un tip creativ, care vrea să schimbe sistemul în favoarea consumatorilor.

CRAB este prima experiență care are legătură cu apa. A fost o provocare?



I.B.: Da, pentru mine a fost o provocare, pe care am tratat-o apoi cu toată seriozitatea. Am fost convins că experiența acumulată în timp mă va ajuta să schimb multe la nivelul companiei, în sensul de a gestiona cât mai bine situația. Mi-am făcut un plan de management, însă, din păcate, în momentul în care am ajuns la CRAB am găsit cu totul altceva. Am făcut o analiză diagnostic ca să văd în ce condiții preiau mandatul CRAB, iar în baza acesteia am prezentat un “raport de stare” în ședința Consiliului Local. A fost o ocazie de a mă prezenta consilierilor și am dorit prin această acțiune să am înțelegerea lor legată de startul meu în companie. Sunt conștient că este o companie de interes public, iar comunitatea trebuie să știe cum stau lucrurile.

Ce ați găsit mai concret la CRAB?

I.B.: După această “fotografie” a companiei în care am prezentat cifrele reale ale CRAB, pot să spun că am găsit un dezechilibru și în zona forței de muncă. Este o realitate pe care eu am preluat-o și o administrez! În prezent, 67% din venituri sunt alocate forței de muncă! CRAB are peste 700 de angajați la nivel de județ, iar în Bacău are aproximativ 450-500 de angajați. Scandalul mediatic provocat de sindicaliști în primăvara acestui an a pornit tocmai de la problemele legate de salarizare. Încă mai lucrăm la acest aspect, și pentru că noi nu dispunem de personal calificat, Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) a aprobat contractarea unui serviciu de resurse umane, care să facă un plan de reorganizare și restructurare la nivel de companie. Suntem în faza de contractare pe SEAP.

Ce capitole mai necesită atenția dumneavoastră?

I.B.: Identitatea Companiei Regionale de Apă Bacău nu este clară! Se știe că în perioada anilor 2010 – 2011 s-a făcut o fuziune prin absorbție între APA SERV (care administra apa județului) și APA Bacău (care administrează apa orașului). CRAB s-a sprijinit pe acești doi piloni, iar fuziunea nu s-a făcut până la capăt. Acest aspect se vede până și în atitudinea angajaților care se împart între județ și oraș. Eu am luat-o ca pe o anomalie și vreau ca pe viitor proiectele CRAB să funcționeze la comun. Anul acesta, funcționăm pe un buget moștenit, însă lucrăm la planul de investiții pentru anul 2018. Capacitatea societății de a se extinde este limitată, iar angajații trebuie să înțeleagă că salariile nu cresc în procente din pix! Sunt proiecte care pot fi accesate prin POS Mediu, prin POIM, iar CRAB trebuie să aibă capacitatea de a cofinanța aceste lucrări. Avem chiar un consultant care ne asistă la întocmirea aplicațiilor. Apoi mai sunt proiectele cuprinse în Master Plan pentru 2018. Trebuie identificate lucrările de extindere/reabilitare a rețelei de distribuție, identificate noi capacități de epurare a apei etc., iar toate acestea se fac cu sprijinul direct al Unităților Administrative Teritoriale (UAT), Consiliului Județean și Primăriei Bacău, principalii acționari ai CRAB. Avem în vedere reabilitarea celor 16 km de rețea (neterminată) din Aducțiunea Valea Uzului, iar soluții sunt inclusiv pentru reabilitarea/înoirea rețelelor primare pe termen lung și foarte lung. Este vorba despre 200 de km de rețea de distribuție în Bacău, iar ca acest plan să devină realizabil, toți factorii implicați trebuie să depună efort.

Care este viziunea dumneavoastră în CRAB?

I.B.: După instalarea mea, am întocmit pe lângă planul managerial și un plan pentru primele 100 de zile de mandat. Ambele au fost imposibil de aplicat imediat, din cauza piedicilor care au venit atât din interiorul companiei, cât și din exteriorul acesteia. Am căutat ca de la o etapă la alta să fac ceea ce este mai bine pentru consumatorii noștri, dar și pentru salariați, drept pentru care am cedat în final presiunii sindicale și le-am dat ceea ce au cerut. Am făcut acest lucru ca să putem funcționa la parametri, iar consumatorul să nu aibă de suferit pe fondul problemelor interne ale companiei. La începutul lunii septembrie 2017 le-am prezentat membrilor AGA planul managerial revizuit. Le-am vorbit despre definirea structurii organizatorice, numărul de personal, definirea competențelor necesare, audit etc. În același timp, am cerut AGA o analiză diagnostic asupra rezultatelor CRAB pentru ultimii cinci ani ca să pot elabora o “foaie de parcurs” pentru următorii cinci ani. Documentul se numește “CRAB în cifre 2017-2021” și se dorește a fi viziunea și misiunea pe care trebuie să o imprim companiei.

Unde se situează clienții în misiunea pe care o aveți?

I.B.: Clienții vor fi prioritari în orice situație. Problemele interne ale companiei vor fi soluționate în societate, iar consumatorul nu va avea de suferit. Ca o paranteză, am început să avem o mai mare grijă de client prin acele sistări de apă programate pe timp de noapte. Putem lucra noaptea la branșări sau alte activități de mentenanță, astfel încât clientul să nu fie lipsit de apă pe timpul zilei. Sub nicio formă nu vor mai fi întreruperi programate în week-end, atunci când consumatorul stă mai mult pe acasă și are nevoie de confort. Desigur, situația poate suporta modificări în cazul avariilor de mari dimensiuni (neprogramate), atunci când furnizarea apei va fi sistată. Mai nou, în întâmpinarea clienților venim cu o serie de servicii, ale căror tarife trebuie să fie aprobate de autorități. Pe viitor, vreau ca activitatea CRAB să se ghideze după următoarele valori: profesionalism, onestitate, respect, transparență și spirit creativ. Îmi doresc ca toate părțile interesate de buna desfășurare a activității CRAB, respectiv, client, finanțatori, personal, furnizori și Consiliul Local să funcționeze în favoarea consumatorului.

Care este cartea de vizită a lui Ioan Bejan?

I.B.: Ioan Bejan este băcăuan prin definiție și am ajuns omul de astăzi formându-mă în Bacău. Am absolvit Liceul „Bacovia” (așa îmi place mie să-mi amintesc despre actualul Colegiu Național “Ferdinand I”), apoi am absolvit TCM-ul, iar primul loc de muncă l-am avut la Întreprinderea de “Avioane” Bacău, actualul SC Aerostar SA Bacău. Aici am început să mă formez cu adevărat, debutând în cariera profesională ca tânăr inginer stagiar. Ulterior, schimbarea regimului politic în România, m-a determinat să mă reorientez profesional, așa că mi-am îndreptat atenția către domeniul financiar-bancar. În timp, am experimentat și zona publică, lucrând în Ministerul Lucrărilor Publice, Transportului și Locuinței, pe funcția de consilier al secretarului de stat Sergiu Sechelariu. Experiența din acest domeniu mi-a schimbat complet viziunea în ceea ce privește finanțarea ipotecară în România și pentru a stăpâni cât mai bine acest domeniu am urmat cursuri de specializare în Statele Unite ale Americii. Am fost apoi consultant al Băncii Mondiale, am coordonat lucrări de finanțare pentru România și alte țări, colaborând chiar și cu Fondul Monetar Internațional. În autoritatea publică centrală am avut posibilitatea să intru în legătură cu foarte multe persoane și probleme legate de coordonarea proiectelor de investiții, multe având legătură cu serviciul public. În concluzie, pot spune despre mine că sunt un tip creativ, care a căutat mereu să se perfecționeze, pentru a putea fi pregătit pentru cerințele actuale.

Când auzim de termenul “restructurare” tindem să ne ducem cu gândul la disponibilizări. Greșit! Reorganizarea/restructurarea pot implica specializări noi pentru că tehnologia/digitalizarea fac parte din viața noastră. Căutăm resurse în interior și probabil va trebui făcută și o reconversie profesională. De la mine nu veți auzi cuvântul “disponibilizare”! Ceea ce trebuie să știe angajații CRAB este faptul că structura organizatorică trebuie să fie funcțională.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -