23 decembrie 2024

Invitație la teatru

Finalul de săptămână aduce și noi reprezentații pe scena Teatrului Municipal Bacovia. Mai întâi, actorii Bogdan Buzdugan și Valentin Braniște vor aduce publicului băcăuan spectacolul „Emigranții” în regia lui Ștefan Alexiu, o piesă cu o temă actuală, viața „dezrădăcinaților”, a celor plecați în alte zări pentru un trai mai bun! Spectacolul este programat vineri, de la ora 19.00 la Sala Studio. Ca de fiecare dată, duminica aduce două reprezentații.

De la ora 11.00, actorii secției animație îi invită pe cei mici la spectacolul „Oblio” de Gheorghe Balint, o poveste animată, despre o împărăţie în care totul este neobişnuit şi în care toată lumea are capul ascuţit – în afară de un băieţel pe nume Oblio. Un conte rău spune că, dacă nu are capul ascuţit, Oblio este un proscris. Împreună cu prietenul său căţelul Săgeată, Oblio este exilat în Pădurea Fără Rost. Acolo, el are multe experienţe fantastice. Din distribuție fac parte actorii Andreea Sandu, Alina Neagu, Ilinca Istrate, Beatrice Teișanu, Laurențiu Budău, Ion Coșa, Tiberiu Gabor Bitere, Puiu Gheorghiu și Andi Andriucă.



Publicul larg, este invitat ca de obicei la ora 17.00, de această dată la „Trei surori”, de Anton Pavlovici Cehov, un spectacol creat de actorii Teatrului Municipal Bacovia în cinci zile, în cadrul laboratorului de teatru condus de regizorul rus Aleksandr Anatolievici Ogariov. În roulrile principale: Dragoș Stan, Florina Găzdaru, Daniela Vrânceanu, Andreea Darie, Minodora Broscoi, Ștefan Ionescu, Matei Bogdan, Ștefan Huluba, Dumitru Rusu, Viorel Baltag, Eduard Burghelea, Valentin Braniște și Simona Nica.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img