Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Turism Bacău (SPJPTCAS), invită iubitorii de drumeții să descopere noi trasee montane din comuna Asău – județul Bacău, care au fost amenajate și marcate de SPJPTCAS Bacău, în colaborare cu aurtoritățile locale ale comunei Asău, după care au fost omologate de autoritățile de resort.
Astfel, au intrat în circuitul turistic nu mai puțin de treisprezece noi trasee montane, toate aflate pe raza teritorială a comunei Asău, atât în Munții Tarcău-Goșmanu, cât și în Munții Ciucului
Așadar, vom începe prima drumeție din acest an, în Munții Tarcău-Goșmanu, pe un traseu marcat cu bandă albastră, respectiv, Asău – Osoi – Vf. Muncelu – Vf. Aluniș – Poiana Pietrosul – Păltiniș (traseul nr. 5). După ce vom ajunge la atracția principală din traseu (Lacul Osoiu), ne vom continua călătoria pe traseul marcat cu triunghi albastru: Lacul Osoiu – Pârâul Socer – Asău (traseul nr. 9). Traseul propus este unul de dificultate ușoară, cu o durată de 3 ore și o lungime de aproximativ 7 km.
Lacul Osoiu (local numit Lacul Sâmbeteanu sau ,,Lacul fără fund”) este un lac natural, cu o suprafață de circa 2 ha, rezultat în urma unei străvechi alunecări masive pe pantele sudice ale Dealului Muncelu al Prelucăi Tâlharului, unul dintre picioarele sud-estice ale Muntilor Tarcău. Ineditul acestuia este dat nu doar de forma sa de copac, ci și de existența unor viețuitoare acvatice, printre acestea fiind și Otrățelul de baltă (Utricularia vulgaris), una din foarte puţinele specii de plante carnivore din România, unde există doar 10 din cele 535 de specii de plante carnivore cunoscute în flora Terrei.
Drumețiile în acești munți necesită condiție fizică generală bună, echipament adecvat (încălțăminte cu talpă aderentă, pelerină de ploaie, rucsac, apă și alimente etc).
Locul de întâlnire pentru această nouă drumeție va fi centrul comunei Asău, miercuri, 5 iunie, ora 9.00. În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, vom anunța amânarea excursiei pentru o dată ulterioară.
Pentru înscrieri și informații suplimentare, persoana de contact este Olivian Darie, inspector de specialitate în cadrul SPJPTCAS Bacău, telefon 0740 431 276.
Mai multe informații despre aceste noi trasee montane, le puteți gasi pe site-ul serviciului nostru, la: https://turism-bacau.ro/muntii-ciucului/ și https://turism-bacau.ro/muntii-tarcau-gosmanu/.
Romulus-Dan BUSNEA
Foto: Olivian DARIE
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.