Sfânta Biserică sărbătorește în fiecare duminică Învierea Domnului, însă, „o dată pe an o celebrează într-un mod deosebit împreună cu fericita lui pătimire, prin marea solemnitate a Paștelui” (cf. Sacrosanctum Concilium, nr. 102).
Această solemnitate, începută în Joia Sfântă cu Liturghia Cinei Domnului, ajunge la punctul culminant în Vigilia pascală din Sâmbăta Sfântă.
Liturgia Cuvântului este partea cea mai consistentă a Vigiliei Pascale. În cadrul acesteia, Domnul este cel care ne vorbește în lecturile sfinte, ne face atenți și ne învață să așteptăm; iar noi îi răspundem prin rugăciuni și psalmi, pentru a întâmpina venirea sa. Lecturile sfinte ne introduc în semnificația și importanța pe care o are Paștele în viața Bisericii și a fiecărui creștin.
Relatarea învierii propusă de sfântul evanghelist Marcu (Mc 16,1-9) în noaptea de Paște se termină foarte abrupt, motiv pentru care trebuie citită cu mare atenție.
Evanghelistul menționează graba cu care Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, și Salome au venit la mormânt pentru a îmbălsăma trupul lui Isus. „După ce a trecut sâmbăta”, în timpul scurt care le-a mai rămas din zi, ele au mers să cumpere mirodeniile și, având toate acestea, să poată merge ziua următoare la mormânt, dis-de-dimineață, înainte de răsăritul soarelui.
Pe drum se gândeau: „Cine ne va rostogoli piatra de la intrarea în mormânt?” (Mc 16,3), dar ajungând acolo, au văzut că acea piatră mare fusese rostogolită. Probabil a fost o ușurare pentru ele acest fapt, dar când au intrat în mormânt au fost cuprinse de spaimă văzând „un tânăr așezat la dreapta, îmbrăcat cu o haină lungă, albă” (Mc 16,5). El le-a spus: „Nu vă înspăimântați! Îl căutați pe Isus Nazarineanul, cel răstignit. A înviat, nu este aici! Iată locul în care îl puseseră. Dar mergeți și spuneți discipolilor lui și lui Petru că el merge înaintea voastră în Galileea. Acolo îl veți vedea după cum v-a spus” (Mc 16,6-7). Este exact același mesaj pe care îl întâlnim și în Evanghelia după sfântul Matei și în Evanghelia după sfântul Luca. Relatarea lui Marcu însă este destul de surprinzătoare: femeile, „ieșind, au fugit de la mormânt, căci tremurau de spaimă și de uimire. Și nu au spus nimănui pentru că se temeau” (Mc 16,8).
Ce înseamnă aceasta? Lăsându-ne la mormântul gol, evanghelistul Marcu ne invită să îl căutăm pe cel înviat în altă parte, acolo unde el este prezent: în Biserică, în liturgie, în viața cotidiană. După ce l-am aflat în locul unde el a spus că îl vom găsi, avem misiunea de a merge mai departe și de a le vesti fără teamă tuturor celor pe care îi vom întâlni că el este viu. Să le spunem tuturor: Cristos a înviat!
Pr. Octavian Sescu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae”, Bacău
