În dimineaţa Paştelui, femei evlavioase merg grăbite la mormântul lui Isus. Oare numai ele se angajează la acest drum? Nu. Împreună cu ele, toată omenirea păşeşte pe drumul cimitirelor. Răposaţii noştri se înmulţesc tot mai mult şi tot mai multe morminte ne aşteaptă florile. Inscripţiile de pe cruci ca o sabie ne sfâşie inima. În zadar ne aşezăm mormintele departe de drumul vieţii noastre. În zadar ne modernizăm drumurile. Toate drumurile duc spre cimitir. Prin natura sa, omul este supus morţii, iar Cristos a primit de bunăvoie moartea. Pentru noi s-a făcut om, pentru noi a suferit şi pentru noi a voit să moară. Aşadar, Cristos a voit să întâlnească moartea, dar nu pentru ca să-i recunoască victoria. Noi, oamenii, în lupta cu moartea cedăm, dar Isus s-a dovedit mai tare ca ea. De fapt, ce ne-ar folosi dacă s-a născut în Betleem, dar în cele din urmă a murit pe cruce? Cu acestea el ne dovedeşte consensul său, acceptarea destinului nostru, dar nu schimbarea lui. Dar în dimineaţa Paştelui s-a petrecut o revoluţie ce pare incredibilă; Isus care pentru noi s-a născut şi pentru noi a murit, acum învie tot pentru noi. Iată, aceasta este esenţa Evangheliei Paştelui: schimbarea hotărâtoare în viaţa omenirii. Pe omul nevoit să poarte jugul morţii, îl atinge Stăpânul vieţii şi îi deschide noi orizonturi. Iubirea de oameni a Dumnezeului nostru s-a arătat nu numai în aceea că ni l-a dat pe Fiul său, ci mai mult în aceea că l-a înviat pe Fiul său pentru noi. Pe cruce, din iubire, a renunţat parcă la puterea sa, dar în zorii Paştelui el şi-a reluat această putere spre consolarea noastră. Iubirea lui Dumnezeu este nu doar slujitoare, ci este şi o iubire glorioasă. Aşadar, esenţa Evangheliei de Paşti este aceasta: „Înţelege că pentru tine am înviat eu din morţi! Nu te-am creat pentru moarte, ci pentru înviere, pentru viaţa veşnică. Mormântul meu de Paşti este ieşirea de pe drumul cimitirelor”.
Din toate acestea reiese clar învăţătura potrivit căreia la Paşti sărbătorim nu doar învierea lui Isus, ci şi învierea noastră. E drept că această învăţătură pune la grea încercare credinţa noastră, deoarece învierea nu face parte din ordinea firii, nu face parte din universul faptelor palpabile. Porţile învierii se deschid numai în faţa credinţei şi doar viaţa conformă credinţei se face părtaşă de gloria învierii.
Viaţa creştină este o viaţă care variază pentru înviere. Condiţia acestei existenţe pentru înviere este continua întâlnire cu Cristos. Când femeile care îl căutau pe Isus au intrat în mormântul său, îngerul le-a consolat spunându-le că va merge înaintea lor în Galileea şi că acolo îl vor vedea. Acest mesaj este adresat nu doar apostolilor, ci şi nouă. Ar fi greşit să credem că Galileea, locul unde îl putem întâlni pe Isus, s-ar afla undeva departe în Israel. Galileea nu e doar o noţiune geografică; Galileea este şi în mijlocul nostru, iar Isus vrea să ne întâlnească în Galileea duminicilor, în Galileea învierii noastre din păcat, în Galileea sfintei Liturghii şi a sfintei împărtăşanii. El vrea să ne întâlnească în comuniunea de iubire a Bisericii, unde se înfăţişează toţi aceia care primesc chemarea la înviere.
Pr. Gabriel-Iulian Robu, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
