14 noiembrie 2024

Investitorii străini ocolesc Bacăul

Cândva, încântaţi de potenţialul economic şi social al judeţului, investitorii străini se înghesuiau să-şi aducă afacerile la noi. Nerezidenţii erau atraşi în Bacău atât de facilităţile pe care le acordau statul român şi autorităţile locale, dar în special de forţa de muncă ieftină.

De altfel, din 1991 şi până în 2016, nu mai puţin de 2.012 societăţi cu participare străină la capitalul social au fost înfiinţate în tot judeţul, valoarea capitalului social subscris de acestea fiind de aproape 700 milioane de euro, fapt ce plasează Bacăul pe locul 10 pe ţară.



Infrastructura şi instabilitatea politică, tarele noastre

Din păcate, însă, după atingerea vârfului, pe la mijlocul anilor 2000, străinii au început să ocolească tot mai mult Bacăul, orientându-se spre alte zone din Moldova, mult mai atractive şi mai promiţătoare.

Unele afaceri, însă, au fost relocate din judeţ în alte state unde s-a dovedit că era mai ieftină mâna de lucru. Un motiv principal care ne alungă investitorii cu bani ar fi lipsa acută a forţei calificate de muncă, mulţi dintre localnici preferând să plece la muncă în străinătate, unde salariile sunt cu mult mai mari decât cele de la noi.

În plus, cei care vor să înfiinţeze o firmă în România au nevoie de cinci proceduri şi de opt zile, faţă de doar patru proceduri şi patru zile în ţara vecină – Ungaria. Însă, de departe, cea mai mare problemă este legată de infrastructură, acesta fiind şi motivul pentru care investitori mari au ales alte ţări în locul României, cum ar fi Daimler sau gigantul Apple, de exemplu.

Însă, nu este deloc de neglijat faptul că, pe lângă taxe mici şi forţă de muncă ieftină, investitorii mai caută şi teritorii unde există stabilitate politică, dar şi în privinţa politicilor fiscale şi economice.

Codaşii României

Cert e că, potrivit Oficiului Registrului Comerţului (ORC) de pe lângă Tribunalul Bacău, luna trecută, de exemplu, doar 4 investitori străini au avut curajul să-şi bage banii în afaceri la noi, în timp ce alţi 6 deja existenţi au tras obloanele peste firmele lor din Bacău. Şi asta în condiţiile în care, în vremurile bune, peste 100 de afaceri străine erau înregistrate anual.

Cu ale cuvinte, am ajuns să figurăm printre cele mai neatractive judeţe din ţară. Prin investitor străin se înţelege acea persoană fizică sau juridică cu domiciliul stabil sau sediul social în afara României, care are calitatea de asociat/acţionar într-o societate cu sediul în România.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014