Patru secții ale Spitalului Municipal Onești, dintre cele mai frecventate de pacienți, sunt în curs de modernizare grație unui proiect finanțat de Consiliul Județean (CJ) Bacău, în asociere cu Primăria Onești. Din păcate, după cum stau lucrurile acum, se pare că termenul de finalizare nu va fi respectat.
„Sunt total nemulțumit de ritmul în care se lucrează la modernizarea secțiilor de Medicină Internă, ORL, Oftalmologie și Neurologie. E vorba despre etajele 3, 5 și 6. Ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat pe 8 mai, iar durata este de șase luni, prin urmare, conform contractului de execuție, obiectivul trebuia finalizat pe 8 noiembrie”, afirmă Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău.
A fost în Spitalul Municipal Onești ca să vadă cât și cum se lucrează. „Ce am găsit acolo? Pe etajul 3 nu se intrase, stadiul realizării investiției fiind zero, pe etajele 5 și 6 se lucra, dar numai pe 6 erau mai avansate lucrările”, arată șeful CJ Bacău. Au avut loc întâlniri cu constructorii la sfârșitul lunii august, apoi pe 6 și 18 septembrie.
Încetineala cu care erau modernizate secțiile nu era singura problemă: „Am observat abateri de la standardele de calitate la zugrăveli și montarea gresiei, pe care apoi le-au remediat. Anterior făcuseră o solicitare de extindere a contractului motivând lipsa forței de muncă, solicitare pe care nu am aprobat-o. Le-am cerut să remedieze deficiențele și să se încadreze în termenul stipulat în contract.
Am început să emitem notificări către Conest SA Iași și sperăm ca firma să-și respecte obligațiile. Oamenii de pe Valea Trotușului au nevoie de aceste secții, or prelungirea șantierului pe cele trei etaje creează disconfort și pacienților, și medicilor.”
Valoarea contractului de execuție semnat cu constructorul este de 4,52 milioane de lei, însă valoarea totală a investiției trece de 7 milioane de lei. Din bugetul pe 2017 al CJ Bacău fost alocată suma de 4,8 milioane de lei, la care se adaugă contribuția CL Onești de 10 la sută.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.