26 decembrie 2024

Învățământul dual, o prioritate pentru Liceul Tehnologic „Anghel Saligny”

Liceul Tehnologic „Anghel Saligny”, în parteneriat cu Aerostar SA, a găzduit o întâlnire de lucru care a urmărit dezvoltarea parteneriatului dintre școală, părinți și mediul economic local.

La întâlnire au fost prezenți părinții celor 45 de elevi înscriși la învățământ dual la calificările Mecanic aeronave, Lăcătuș construcții structuri aeronave și Operator la mașini cu comandă numerică, însoțiți de copiii lor, opt reprezentanți ai Aerostar SA, diriginți și profesori ai liceului.



Scopul activității a fost promovarea învățământului profesional dual, întărirea relației dintre părinți, școală și Aerostar SA, precum și crearea unui mediu prietenos, propice învățării, atât în școală, cât și la locul de instruire practică.
Dan Paul Mălin Popa, directorul departamentului Management-Dezvoltare din cadrul Aerostar, a prezentat domeniile de activitate ale firmei și avantajele oferite de aceasta elevilor de la învățământul dual. Pe durata celor trei ani de studiu, compania va acorda elevilor bursă lunară de 200 de lei, transport gratuit către și de la fabrică, echipament de protecție, dar, mai important, va asigura mentorat individual cu ajutorul unor profesioniști în domeniu.

„Împreună cu Aerostar SA am creat singurul laborator de prelucrări mecanice din județul Bacău care are, pe lângă instrumente și dispozitive de ultimă generație, o freză și un strung cu comandă numerică noi și perfect funcționale, pe care elevii noștri se vor specializa”, a menționat șeful catedrei de mecanică, prof. Paulică Minculeasa.

„Suntem unicul furnizor de educație din județul Bacău care școlarizează elevi în cele 3 calificări menționate. Avem toate condițiile ca tinerii pe care îi pregătim să corespundă cerințelor pieței muncii atât din punct de vedere al competențelor profesionale, cât și al abilităților de viață. Am discutat despre viitor, al nostru și al copiilor noștri, despre faptul că trebuie să găsim împreună soluții pentru ca aceștia să nu mai plece în străinătate, ci să se realizeze aici, acasă, alături de familie și prieteni. Învățământul dual este un sistem care poate funcționa pe termen lung dacă există, evident, dorință și implicare din partea tuturor factorilor: școală, mediul economic, dar și autorități locale.”
prof. Crisalinda Nona Irimia, directorul unității de învățământ



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img