15 noiembrie 2024

Vara 2018: drumuri rupte, poduri distruse, case nelocuibile

Inundațiile au afectat jumătate din județul Bacău

Ploile torențiale din 29-30 iunie și 8-10 iulie au provocat revărsarea Trotușului, Tazlăului și a multor pâraie, formarea de torenți care au antrenat bolovani, pământ, lemne. Apele furioase au rupt, în cale, drumuri, conducte, au stricat grădini și au inundat gospodării.

Pe 22 de drumuri județene s-au produs ravene, au fost distruse podețe și rigole, pagubele fiind cuprinse între 0,4 mii lei și 1.003 mii lei. „Chiar de luni am deschis două drumuri: DJ 116 Pârgărești-Bahna și DJ 11 Poduri-Cernu-Berzunți. S-a acționat imediat! La Cernu, din cauza inundațiilor, s-a schimbat cursul și apele au rupt drumul pe o distanță de 15 metri.



Pe DJ 112 Tg. Trotuș a intervenit primăria, nu a mai așteptat pentru că trebuia aprovizionată populația cu pâine, iar acum se circulă, deși nu în condiții bune. Singurul drum care a rămas închis e DJ 252 B Pîncești-Răcătăul de Jos. Am fost personal acolo, dar nu se poate intra. Așteptăm să se zvânte puțin pentru că e necesară intervenția unui utilaj greu, de 40 de tone, și e prea moale pământul”, a explicat Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean (CJ) Bacău.

Un alt drum afectat de viituri a fost DJ 241 Zăpodia-Berbinceni-Roșiori, care e asfaltat și pe care se poate circula. Viiturile au distrus și 17 podețe, din care 8 pe DJ 252 B.

480 de gospodări din 47 de UAT-uri

În județul Bacău, au fost afectate de inundații 58 de unități administrativ-teritoriale (UAT), din care 47 au intrat în atenția comisiilor de evaluare, celelalte 11 fiind ușor afectate. Suma necesară pentru înlăturarea pagubelor este de 28.000.000 de lei, în care nu intră și valoarea culturilor agricole distruse. „Sperăm să primim sprijin din Fondul de rezervă.

A fost și prim-ministrul României aici, și vicepremierul și, așa cum ne-a solicitat premierul Viorica Dăncilă, am început imediat evaluarea pagubelor.

Între timp, am intervenit, nu am așteptat, dar unele lucrări au valoare foarte mare. Pentru Valea Trotușului există un proiect de regularizare executat 24 la sută. E o investiție mare, care se află în derulare, nu mai trebuie decât să fie accelerată finanțarea”, a declarat Sorin Brașoveanu.

Inundațiile din această vară sunt considerate foarte grave din perspectiva urmărilor. „Gândiți-vă că au afectat peste 480 de gospodării din 47 de UAT-uri, ceea ce înseamnă jumătate de județ”, a spus, în final, președintele CJ Bacău.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014