15 noiembrie 2024

Inundatie pe strada Ozanei

„Am facut reclamatii de «n» ori!”

Pe strada Ozanei, in capatul dinspre Viilor, apa e stapân absolut de trei ani incoace. Strada a fost asfaltata, dar nu are guri de scurgere. Sau, daca are, nu le-a vazut nimeni. Oamenii sunt extrem de suparati: au sunat si au sesizat de sute de ori Primaria Bacau. Din pacate, tot zbuciumul lor „a fost egal cu zero”.

Bacauanii care locuiesc pe strada Ozanei, la intersectia cu Viilor, s-au bucurat in urma cu trei ani, când in zona a aparut o firma de constructii, care s-a apucat de asfaltat. Din pacate, bucuria a tinut tare putin. Mai exact, pâna la prima ploaie. Atunci au descoperit ca strada lor, cu nume de râu, se umple de apa. "Nu poti sa circuli, nu poti sa faci nimic. Mergem prin apa, masinile trec tot prin apa si nu e bine!", afirma Cristi Marin. Oamenii au reclamat ca strada e mereu acoperita de apa si am crezut ca e o exagerare dar, deplasându-ne acolo, am constatat ca spun adevarul. "S-a lucrat de mântuiala", acuza locuitorii din zona. Pe tronsonul care nu este acoperit de apa, se observa ca bitumul e strabatut de crapaturi de la un trotuar la celalalt. "Problema asta e de când s-a asfaltat strada, afirma Rodica Craciun. Nu s-au facut lucrarile cum trebuie. Asta e problema! Suntem nevoiti si noi, si copiii sa mergem prin apa. Am facut reclamatii de «n» ori. Sa vina cineva la fata locului, sa vada! Eu nu stiu ce se intâmpla la primarie! Pentru ca s-au facut sesizari si acum un an, si acum doi ani, si acum trei ani. Cine a asfaltat strazile astea, in cartier, nu a facut o treaba ca lumea. In permanenta, e asa!"

„Nu stiu la cine sa apelez!”



Nepasarea primariei fata de solicitarile lor ii infurie pe oameni. Toate sesizarile astea "ramân egale cu zero. Telefonam mereu, spun ca se va lua la cunostita, dar nu fac absolut nimic!" Asa ca apa stationeaza acolo, cu saptamânile. Mai grav e ca unora le inunda curtea si afecteaza fundatia cladirilor. "De doi-trei ani, de când s-a facut strada asta, asa e, arata Elena Irinoi. Nu avem canal de scurgere, cica e infundat si trebuie spart. Intra apa in beci, chiar sa va uitati ca am apa in beci… Am dat telefon, dar cum au venit asa au plecat, au zis ca nu e de competenta lor. Nu stiu la cine sa apelez! Va spun, nu stiu la cine sa apelez!" Unii dintre locuitori sustin ca nu exista guri de scurgere pe strada, altii ca exista dar nu functioneaza. S-ar parea ca la intersectia strazilor Ozanei si Viilor ar fi fost montat un tub, dar e blocat. Pentru oameni, exista o singura certitudine: ca merg prin apa si ca apa le intra in curte si in beci.
Silvia Patrascanu




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014