In fiecare an, când ne apropiem de mijlocul lunii decembrie apele – si asa destul de agitate – se tulbura de-a binelea. In 25 de ani nu am reusit sa lamurim câteva lucruri esentiale din timpul Revolutiei din decembrie 1989.
Sute de dosare, milioane de pagini, aflate inca in sertarele unor institutii de cercetare, altele pe la diferite comisii infiintate tocmai pentru a le ingropa sau a le pierde urma, dar nicunul pe rolul vreunei instante, nu au facut lumina, nu au raspuns la intrebarile fundamentale: cine sunt vinovatii pentru mortii revolutiei, cine a tras, de ce, din ordinul cui, de ce au mai murit oameni si dupa fuga celor doi dictatori.
Nici acum nu s-a facut ordine in “tabelul” cu eroii revolutiei. Dar câte alte intrebari nu sunt fara un raspuns clar, chiar si in localitatile unde, se spune, n-a fost nicio revolutie, ci doar profitori care au urmarit evenimentele din fotoliul caldut de acasa. Toata lumea contesta pe toata lumea, televiziunile fac rating cu invitati a caror memorie s-a nivelat, altii fac bani din carti contestate inca din spalt, destui plâng dupa vremurile când singurile bucurii erau cartela pentru pâine si Teleenciclopedia.
Aud si acum in Bacau acelasi slogan: revolutionarii au tâsnit de pe terasele crâsmelor din centru, pe Marasesti nu s-a tras niciun cartus, insa avem in scripte eroi si revolutionari cu duiumul. Ce-au aparat, care sunt faptele eroice ale acestora, pentru care au primit pamânt si spatii comerciale, indemnizatii, onoruri, diplome? Asa-i la Revolutie! Adevarul, adevarurile se lasa greu descoperite. Dar vrem cu adevarat sa-l aflam? Se pare ca nu.
Sau poate ca doar foarte putini, daca ar fi sa luam in calcul numarul celor care s-au aplecat cu sârguinta, cu pasiune, cu indârjire asupra lui, boicotati, acoperiti de ocara, de vocile inca neragusite ale celor care au profitat si profita de starea de incertitudine, care s-au imbuibat, au facut averi, au distrus, construindu-si propriile socluri si statui, palate si cariere. Un sfert de secol, in istorie este un graunte, dar, sa nu uitam, grauntele poate prinde radacini, radacini amare, care ne invenineaza zilnic. Dispar dosare – marturii, dispar oameni – martori, iar adevarul se tot indeparteaza. Ne apropiem de ziua de 22: cine a tras in noi?
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
