20 decembrie 2024

Întrebări frecvente despre litiaza veziculară și colecistectomie

Colecistectomia este operația prin care se îndepărtează vezicula biliară nefuncțională cu tot cu pietrele pe care le conține (litiază sau calculi veziculari). Operația se recomandă în cazul litiazei veziculare simptomatice, al diskineziilor biliare simptomatice, dar și al litiazelor veziculare asimptomatice descoperite întâmplător.

Colecistectomia laparoscopică a devenit „standardul de aur”, înlocuind intervenția clasică, deschisă încă de la jumătatea anilor 1990. Așadar, este o procedură minim invazivă, realizată sub control video pe un monitor Ultra HD, ce constă în introducerea instrumentelor de lucru prin 4 mici incizii, aspecte ce permit echipei operatorii vizualizarea optimă și îndepărtarea în siguranță a veziculei biliare. În timpul operației, în abdomen se insuflă dioxid de carbon pentru a se crea spațiul necesar, acesta eliminându-se la sfârșitul intervenției. Procedura durează în jur de o oră și se face doar sub anestezie generală.



Ca orice intervenție chirurgicală, colecistectomia laparoscopică presupune anumite riscuri: sângerarea, scurgerea de bilă în interiorul abdomenului prin leziuni ale căilor biliare, leziuni ale ficatului sau ale intestinelor, menținerea senzației de amorțire sau mici hernii pe locul inciziilor. În situații rare, în general de sub 1%, operația nu se poate continua laparoscopic și este necesară convertirea la operația clasică.

După intervenție, se preferă supravegherea în spital pentru 24 de ore pentru controlul durerii, reluarea alimentației și administrarea de medicamente anticoagulante. După externare, se vor relua progresiv activitățile (șofatul, mersul pe jos) până la reîntoarcerea la lucru după 7 – 10 zile. Dieta va trebui să fie una echilibrată, bogată în lichide și fibre alimentare, cu evitarea, pe cât posibil, a alimentelor bogate în grăsimi sau prăjite, preferându-se ca modalitate de gătire coacerea la cuptor, fierberea sau grătarul.

 

  1. „Ați scos și fierea sau doar pietrele?”

Intervenția constă în scoaterea completă a veziculei biliare care conține calculi. A scoate doar pietrele înseamnă a lăsa „fabrica” pe loc și, nu doar atât, a lăsa pe loc un organ bolnav care, din cauza funcționării deficitare, a ajuns să dezvolte calculii respectivi.

 

  1. „Dacă nu mă doare, ar trebui să mă operez?”

Da. Chiar dacă evoluează mult timp asimptomatică, litiaza veziculară poate genera complicații grave precum pancreatită, colecistită acută (infecție), icter obstructiv.

 

  1. „Am o piatră la fiere, dar nu este mare, deci nu este periculoasă.”

Greșit. Pietrele mici sunt cele mai periculoase pentru că pot migra în căile biliare sau pancreatice, generând icter sau pancreatită.

 

  1. „Ce se întâmplă cu bila acum când nu mai am colecistul?”

Bila este produsă în mod continuu de ficat și se scurge prin căile biliare direct în duoden; nu se mai depozitează în „rezervorul” de bilă. De aceea, lipsa acelui surplus de bilă necesar în timpul digestiei poate face ca anumite alimente mai grase să fie mai puțin tolerate.

 

Colecistectomia laparoscopică se realizează în siguranță în cadrul Spitalului Multidisciplinar Arcadia.

Dr. Lucian Ambrosie, medic primar Chirurgie generală, Arcadia

www.arcadiamedical.ro

 



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img