Cazul cimitirului de la Valea Uzului a fost gestionat, de la început, prost. E drept, cazul este extraordinar de contondent. Dar, chiar și așa, autoritățile au preferat să se dea lovite și să paseze cartoful fierbinte în speranța că se va răci. Ei, bine, nu s-a răcit, din contra, a devenit și mai fierbinte, mai ales în contextul actual internațional.
Să ne imaginăm ce efect psihologic vor avea imaginile cu târnăcoapele care demolează crucile eroilor români care au murit pentru țară în cele două războaie mondiale. Ce mesaj vor transmite? Ce va înțelege populația, care deja are capsa pusă? Nu mai vorbim de modul în care problema va fi exploatată politic, că deja nu mai are sens.
Autoritățile nu au răspuns credibil la câteva întrebări:
– A existat episodul din anii ’90 când – se spune – crucile de lemn ale militarilor români au fost smulse și incendiate pentru a se purifica etnic cimitirul de la Valea Uzului, așa cum susțin unii?
– Cum se poate că Legea din 1968 privind împărțirea administrativ-teritorială a țării să nu fie respectată și unele zone să fie trecute dintr-un județ în altul prin decizii ale Justiției?
– De ce nu pot avea loc într-un cimitir de război de pe teritoriul României și monumente ale soldaților români, așa cum se întâmplă în alte cimitire, cum ar fi, de exemplu, cel de la Comănești, unde sunt îngropați și evocați în fiecare an români, maghiari, germani și ruși?
– Ce legătură este între prezența la guvernare a UDMR și comportamentul autorităților românești care încearcă să pună batista pe țambal?
Aceste întrebări sunt complicate din punct de vedere politic. De aceea nici nu se va răspunde, autoritățile alegând, ca de obicei, «Laissez faire, laissez passer», în speranța că subiectul se va domoli.
Dar acesta nu este un subiect care se domolește, care se uită.
Românii ar putea vedea în demolarea monumentelor un alt atac la adresa memoriei naționale. Își pot aminti cum au fost demolate statuile lui Mihai Viteazul de la Oradea, a lui Avram Iancu de la Turda și, mai nou, a lui Iuliu Maniu de la Cluj (chiar dacă în acest din urmă caz monumentul a fost repus pe soclu). Își pot aminti cum în spațiul public apar statui controversate ale unor persoane care au avut relații cel puțin „nepotrivite” cu românii, cazul cel mai cunoscut fiind al lui Samuel Brukenthal.
Nici nu este nevoie ca vreo organizație externă să inventeze subiecte pentru a inflama spiritele; subiectul există deja, furnizat chiar de incompetența autorităților și de atitudinea șovină a unor organizații maghiare. Pentru că trebuie să spunem lucrurilor pe nume: în cazul Valea Uzului există și o vină a unor politicieni și ONG-uri de origine maghiară care au amplificat conflictul. Unii politicieni maghiari nu suportă ideea că într-un cimitir să fie îngropați și români și încearcă să purifice etnic măcar morții. Conflictul a fost amplificat și zgândărit cu fiecare ocazie posibilă, inclusiv când au acoperit crucile românilor cu saci de gunoi sau când au interzis accesul românilor în cimitir.
Un dialog există atunci când ambele părți sunt dispuse la concesii, ceea ce nu prea e cazul.
Și, uite-așa, din cauza unor autorități fricoase, a unor politicieni în căutare de scandal care să le ridice cota electorală și a unor șovini și dintr-o parte și din alta avem în coastă un frumos scandal, posibilă sursă a unui conflict interetnic într-un moment în care avem un război la graniță.
