8 noiembrie 2024

Întrebări

Referindu-se la puterea politică, filosoful Platon a formulat întrebarea: Cine trebuie să guverneze? Cei mulți sau cei puțini? A oferit și răspunsul: Să guverneze cel mai bun! Cuceritor, nu? În „Viitorul este deschis…”, Karl Popper, cunoscutul filosof al științei, ne spune că acesta ar fi fost și răspunsul lui Hitler sau al lui Mussolini.

Istoria a lăsat întrebarea lui Platon cu mofturi de eternitate, motiv pentru care până și Marx s-a întrebat la fel: Cine trebuie să guverneze? Capitaliștii sau proletarii?… Karl Popper ne argumentează însă că întrebarea lui Platon este prost formulată, motiv pentru care a propus înlocuirea ei cu o alta:



Cum putem organiza statul sau guvernul, în așa fel încât chiar și conducătorii răi să nu producă mari prejudicii? El crede că răspunsul este unul singur: Democrația (cea mai proastă formă de guvernare – cu excepția tuturor celorlalte care au fost încercate, dacă-l primim în ecuația aceasta și pe Churchill).

Plesnind din biciul privirilor pe lângă amicii politici, președintele Iohannis a promulgat legea pensiilor. Opoziția a formulat dur întrebarea pentru victorieni: De unde aveți bani pentru plata pensiilor?! Întrebarea este ticălos zămislită. Ea trebuia să fie înlocuită, încă din faza de proiect a legii, cu alta: Cum vom trudi responsabil – noi, politicienii – pentru a asigura resursele necesare plății pensiilor în țara U.E. cu veniturile cele mai mici (și) de acest gen? Singura obiecție de bun simț formulată cu acest prilej este aceea a unei bătrâne amărâte:

„Nu vă mai satură Dumnezeu de pensii speciale, hămesiților!” Voce care mi-a adus aminte de zisa lui Țuțea: „O babă murdară pe picioare, care stă în fața icoanei Maicii Domnului în biserică, față de un laureat al premiului Nobel-ateu baba e om…” Există, totuși, și o posibilă întrebare corectă în acest context: „De ce numai în preajma unor alegeri sunt mărite pensiile?”


Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014