Între realitate și speranță

Un cuvânt cu mare miză. Speranța! Cine n-a citit povestea cu vulpea mieroasă și cașcavalul din ciocul corbului… mai are o șansă. Să aibă răbdare și să fie încrezător. La o competiție, important e să participi. Drobul de sare va rămâne acolo, și după ce ne vom reveni la normal.

Fericiți părinții care pot fi acum împreună cu copiii, toată ziua. Fără să se certe. Pot improviza un joc de Țintar, desenat pe un carton. Cu boabe de fasole și ce se mai găsește. Sau să scuture praful de pe tabla de șah.

Și dacă au o piesă sau două lipsă, să rupă un nasture. Pentru table… mai mulți.

Am uitat să conviețuim? Poate că virusul ăsta ne unește, chiar dacă trebuie să stăm la distanță. Sărind de la Nu mă supăra frate, trebuia să spun te, să conștientizăm că omenirea a mai trecut prin astfel de etape dramatice, multe nu îndeajuns consemnate.

Mai subtil a fost Giovanni Boccaccio, în Decameronul. A lăsat, cu umor subtil, pentru posteritate, consemnările inspirate de efectele epidemiei de ciumă, care a avut loc în Florența, în anul 1348. Hehei! Cât a trecut de atunci! Mult mai dur, mediatizat în presa vremii, a fost Tifosul exantematic. Care a sărit granițele frontului, la sfârșitul Primului Război Mondial, ucigând femei și copii. Și locuitori ai Bacăului au fost afectați. Fostul cimitir Lazaret, de la Podul cu Lanțuri, acum dezafectat, era ocolit. Cu superstiția că boala se ia, dacă furi din morminte. Monumentul ridicat în apropiere, și bisericuța, stau mărturie în amintirea acelor vremuri.

Atâta timp cât merge internetul și școala s-a mutat acasă, în formă virtuală, nu mai putem vorbi despre distanțare socială, decât în forma fizică. Cu oameni mai puțini pe stradă, într-un oraș pulsând de energie. Ca albinele în stup! Cei care pot, lucrând de acasă, văd cum primăvara și-a intrat în drepturi. Din curte, de la ferestre. Imagini cu orașul, aparent încremenit în timp, apar în mass-media. Măsură a evoluției civilizației, în diferitele ei stadii.

Un periplu scurt prin oraș, poate ilustra prin fotografii, că trăim. Că lăsăm în urma noastră amintiri. Nostalgii. Dau încredere. Același loc, alte vremuri. Avem nevoie de speranță! Orașul trebuie să arate precum sufletele, comportamentul și imaginația celor care îl locuiesc. Toți îi suntem datori, și-i cerem socoteală! Să păstrăm regulile! Pentru binele nostru și al urbei în care trăim.