„Despre mine si Dalila” (Editura Valman, 2013), cea de a opta aparitie editoriala a lui Petre Isachi, debuteaza cu o provocare metafizica admirabila, „De vorba cu fratele meu, Cititorul”, în care autorul se autodefineste: „Sunt un scrib al contradictiilor, ce locuieste între un paradis al iluziilor si un infern dantesc, nici cu Quijote, nici cu Faust, nici cu Lucifer, nici cu Iisus, nici cu Dumnezeu, nici cu Mahomed, ci doar cu mine, cel patruns de «infinitul negativ al dorului», adica departe de «infinitul pozitiv al eroismului»”.
De ce este invocata Dalila? Pentru ca, spune Petre Isachi, „scriitura a fost, este si va mai fi, mai mult sau mai putin Dalila”…Ca si imprevizibila Dalila, Scriitura este seducatoare, frumoasa, oximoronica, tiranica, demonica, imprevizibila si are, între altele, perseverenta, loialitatea, ipocrizia si fatalitatea Dalilei. „Formula” minunata a volumului se bazeaza pe o antiteza inedita: Calendarul Crestinului (cel care ne sugereaza treptele desavârsirii) si Calendarul Pacatosului (care ne invita la decriptarea mitului caderii, la întelegerea pierderii dramatice a „timpului dumnezeirii”).
„Jurnalul” isachian – veritabil caleidoscop metafizic, sociologic, literar, politic, istoric, religios – în care sapientialitatea discursului este acompaniata fericit de ironie elevata, profunzime si har hermeneutic (mai ales în sensul în care Heidegger a utilizat hermeneutica în interpretarea fiintarii umane), ne invita sa intram, „la brat cu Dalila” – „o tradatoare ferma” care ne convinge „ca orice Putere, fie ea si de sorginte divina, este învinsa de Frumusete” (vezi trimiterea la biblicii Samson si Dalila) – pe teritoriul unei Scriituri cuceritoare. Avertizat de constrângerile firesti ale spatiului tipografic, semnalam doar câteva provocari ale textului…„În mod (ne)asteptat, cartile mediocre si banale ascund un substrat abisal, o «intentie» înfricosatoare de moarte si pustiire (…) Paul Valéry constata ca adevaratii dusmani ai cartilor ar fi apa, focul si propriul continut. Continutul, cheia succesului sau a esecului. Succes înseamna continut cameleonic”.
„Cei mai buni actori sunt pe scena politica a României. Sunt convins de aceasta constatare, pentru ca actorul nostru politic nu spune nimic, el joaca genial rolul mutului, atunci când vorbeste. Vorbe, vorbe, vorbe, dupa profilul omului shakespeareian din Hamlet”. „Cred ca neamul românesc nu s-a îndepartat niciodata de Sodoma si Gomora… Cautam de atunci vinovatul, desi el locuieste confortabil în noi, precum fetele lui Lot cu tatal lor, dupa ce «l-au îmbatat cu vin»”. „Personal, vad în Pacala o reprezentare simbolica a poporului român, ce-si râde de toti si de toate: de frati, popa, nevasta, animale, sat, lume, prezent, trecut, viitor, de ceilalti, de sine etc. Râzând, Pacala distruge si se autodistruge…” „Comportamentul si gândirea unor lideri politici contemporani îmi amintesc de copilul ce vrea sa scoata pestele din apa, sa nu se înece”.
„Despre mine si Dalila” este, mai ales, un jurnal care ne propune, pornind uneori de la marunt-importanul eveniment cotidian, o meditatie grava asupra valorilor societatii noastre. O stire din The Guardian, de pilda – „ A face dragoste cu un robot umanoid poate parea straniu în prezent – chiar pervers, dar prin 2050 ar putea fi normal ca o convorbire telefonica (…) Asta va însemna partide de sex grozave pentru toata lumea, non-stop”– îl determina sa noteze: „Toate valorile mele despre OM se prabusesc… Oricum, în sensul Raului, totul este posibil”.
„Despre mine si Dalila”, o carte care trebuie recitita din când în când…
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
