Istoria se repata si suntem, astazi, pusi intre ciocan si nicovala, victima a conflictului istoric dintre Orient si Occident.
In ultima suta de ani am fost fortati sa alegem raul cel mai mic de fiecare data. Cu rare exceptii, raul acesta a avut consecinte majore pentru ca s-a dovedit, la final, ca orice am fi ales, rezultatul ne-ar fi fost tot defavorabil.
Problema este ce vom face in situatia de astazi. Pe de o parte, nu prea am avea de ce sa-i iubim foarte mult pe rusi. Dar nici pe ucrainieni. Pe de alta parte, nici a ne situa de partea americanilor in acest conflict nu ne ajuta foarte mult si nici nu am avea motive sa-i iubim asa cum nu-i iubim pe rusi.
Daca lasam problemele afective la o parte si incercam o analiza rationala, ar trebui sa nu fim de partea nimanui. Sa ne pastram legaturile si cu unii si cu altii dar sa evitam sa ne pronuntam ca am sprijini pe unii sau pe altii.
Din pacate, de ani buni, retorica anti-ruseasca a devenit un accesoriu obligatoriu pentru politicienii români. Nu ma indoiesc de faptul ca aceasta cruciada anti-ruseasca a fost pusa la cale de americanii care-si urmaresc propriile obiective.
In acelasi timp, insa, retorica aceasta a intors impotriva noastra importanta minoritatea ruseasca din Republica Moldova. Noi tot insistam pe ideea unirii, insa, ce oferim rusofonilor din Basarabia? De ce ar dori acestia unirea cu România?
In acelasi timp, economia româneasca a pierdut aproape orice legatura cu piata ruseasca; din cauza racelii politice, intreprinderile românesti nu-si vând marfurile in Rusia, o piata, altadata, traditionala.
Politicienii români se tem sa gândeasca pragmatic. Nu zic ca Rusia nu poate fi un pericol; acelasi pericol poate veni, insa, si din partea Occidentului.
