Intrarea Domnului în Ierusalim

În cea de a VI-a Duminică a Postului Mare, numită în popor şi Duminica Floriilor, creştinii sărbătoresc Intrarea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim, unde a fost primit ca un împărat de către popor, cu ramuri de finic şi cu urale, intrare ce fusese proorocită cu sute de ani înainte de către proorocul Zaharia, care a zis: „Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te fiica Ierusalimului, că iată Împăratul tău vine la tine, drept şi biruitor, smerit şi călare pe mânzul asinei.” (Zaharia 9, 9).
Acest mare praznic încheie de fapt perioada Postului Mare. Evanghelia ce se citeşte în această zi de sărbătoare pomeneşte mai întâi de mirul de mare preţ al recunoştinţei Mariei faţă de Iisus pentru învierea din morţi a fratelui ei, Lazăr din Betania, care era prieten al Domnului Iisus Hristos. În al doilea rând, înţelegem din Evanghelia zilei că Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim este o sărbătoare a biruinţei Sale asupra morţii lui Lazăr şi o prefigurare sau anticipare a biruinţei Sale asupra propriei Sale morţi, prin Învierea Sa din morţi. Totodată, este prevestit şi conflictul dintre Iisus si căpeteniile cărturarilor şi fariseilor care, în taină, s-au hotărât să-L omoare pe El şi pe Lazăr, deoarece mulţi iudei credeau în Iisus, mai ales după ce El a înviat pe Lazăr, cel mort de patru zile.
Hristos a intrat triumfal în Ierusalim însoţit de mulţime de oameni cu ramuri de finic în mâini. Şi noi cu toţii să-L întâmpinăm pe Hristos cu stâlpări de fapte bune. Şi noi cu toţii să mergem săptămâna aceasta după Iisus Hristos, pe drumul Crucii, care pentru noi este drumul vieţii, al iertării şi al mântuirii. Fără acest drum nimeni dintre oameni nu se poate mântui, pentru că prin intrarea Sa în Ierusalim, Domnul Iisus Hristos împlineşte un plan al lui Dumnezeu-Tatăl, şi anume planul de mântuire a întregii omeniri, arătându-ne că nu se poate ajunge la Înviere fără Cruce. Nimeni nu poate, în lumea aceasta bolnavă de păcat şi moarte, să ajungă la biruinţa fără lupta cu păcatul, care este germenele morţii.
De aceea, în ultima săptămână dinainte de Sfintele Paşti, săptămână distinctă de Postul cel de patruzeci de zile al Sfintelor Paşti, Biserica intensifică postul şi rugăciunea, dar nu doar un post de pocăinţa ca postul din timpul celor patruzeci de zile, ci şi un post al împreună-pătimirii noastre cu Hristos, pentru ca împreună cu El să şi înviem, să fim biruitori. Din seara acestei duminici încep deniile, unele din cele mai frumoase şi mişcătoare slujbe şi cântări de peste an, prin care retrăim cu toţii patimile lui Hristos, iar creştinii trebuie să vină seară de seară, cât mai mulţi, la Sfânta Biserică.

Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, care precede sărbătoarea Învierii Sale, este ultima săptămână de pregătire pentru cei care încă nu s-au spovedit şi nu s-au împărtăşit. E bine ca cei care nu s-au spovedit şi împărtăşit până acum să o facă mai ales în Sfânta şi Marea Joi, deoarece aceasta este ziua în care a avut loc Cina cea de Taina, la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Împărtăşanii.
Este obiceiul ca în Duminica Floriilor creştinii să vină la Sfânta Biserică cu flori şi ramuri verzi de salcie, care amintesc de ramurile de finic cu care poporul simplu L-a întâmpinat pe Mântuitorul la Intrarea Sa în Ierusalim, dar simbolizează şi florile virtuţilor ce au fost cultivate timp de 40 de zile prin post şi prin rugăciune. Să ne îngrijim cu toţii să cultivăm aceste flori, pentru ca, trecând cu smerenie prin Săptămâna Pătimirilor, să ne bucurăm cu toţii de lumina Învierii Mântuitorului şi să putem cânta împreună cântarea îngerească de biruinţă asupra morţii şi a iadului. Amin.

Pr. dr. Marius Popescu, Parohia „Sfântul Ioan” Bacău