Nu împlinisem șapte ani, când părinții mi-au dat în primire o turmă de oi și câteva vaci, o traistă cu merinde și mi-au precizat în ,,fișa postului” că trebuie să le gestionez animalelor ființarea, cotidian, până la apusul soarelui, pe o pășune aflată la vreo patru kilometri de casă. Nu aveam apă în traistă. Existau însă izvoarele de pe dealuri. Luam apa în căușul palmelor, o duceam stângaci deasupra gurii și beam firicelul de apă care se scurgea printre degete. În căuș rămâneau mormolocii, felurite gângănii și resturi de plante. Când mai scăpam mâncarea din mână, o purificam de furnici, de alte gângănii și de praf, suflând peste ea, apoi mâncam pe rupte. Nu-mi amintesc să mă fi îmbolnăvit vreodată din cauza asta. Câteodată îmi trece prin minte că există riscul să mor sănătos… Zilele trecute, chiar mă gândeam că, dacă voi da nas în nas cu nenorocitul Covid-19, îl voi speria de moarte, vorbindu-i despre sistemul meu imunitar construit în copilărie…
Mi-am amintit acum, la vreme de urgie, și despre o carte interesantă: ,,Mănâncă «murdar» ca să fii sănătos. 5 pași către imunizarea naturală” (Editura Lifestyle Publishing, 2017). Autorul, americanul Josh Axe, specializat în medicină naturală, chiropractician, dinamitează multe dintre aplecările noastre către creșterea copiilor sub protectorul ,,clopot de sticlă”, ferindu-i excesiv de ,,bunele și relele” naturii. Lectura cărții (disponibilă, parțial/ gratuit și în format electronic) aruncă peste bord multe dintre sfaturile celor care ,,luptă” azi oficial cu pandemia. Asta nu înseamnă că nu trebuie să respectăm restricțiile impuse acum de autorități.
Pesticidele, refrigerarea/ pasteurizarea alimentelor, abuzul de antibiotice, dar și obsesia noastră pentru produsele de curățenie, spune autorul, ne expun, pe fondul scăderii imunității, riscului dezvoltării unor afecțiuni cronice. Esența discursului lui Josh Axe ne trimite către generoasa mama-natură. Petrecerea timpului în aer liber, renunțarea la săpunul antibacterian industrial și folosirea uleiurilor esențiale naturale pentru îngrijirea personală, evitarea excesului de antibiotice, consumul de miere și produse proaspete, evitarea stresului sunt doar câteva dintre recomandările sale. ,,Alimentația modernă […], stresul excesiv, obsesia pentru curățenie și medicamente au crescut, de fapt, nivelul de toxine din organism, care este acum copleșit și fără apărare în fața adevăratelor amenințări […]: microbii rezistenți la antibiotice, virusuri mortale…”, scrie Axe, invitându-ne să urmăm strategia ,,Filosofia Mănâncă Pământ”, care ,,ajută la adoptarea unui ritm natural al vieții, ceea ce, în fond, creează o planetă sănătoasă pentru copiii noștri”.
Iată și alte provocări ale acestui studiu… ,,Ești ceea ce mănânci”, ,,Este momentul să te murdărești!”, ,,Cum rămâne cu spălatul pe mâini?”, ,,Trebuie să ne întoarcem la Pământ!”, ,,Să-i facem pe microbii răi să muște din țărână”… Unele dintre acestea – ,,Cum rămâne cu spălatul pe mâini?”, de exemplu – răstoarnă multe dintre îndemnurile pe care le primim astăzi, ca pe niște mesaje publicitare obsesive ale industriei de profil…
Urmând o sugestie a lui Josh Axe, am răsfoit Biblia, în căutarea uleiurilor esențiale naturale care ar trebui folosite pentru îngrijirea personală, în dauna săpunurilor industriale. Cu o simplă căutare în text, găsim cuvântul ulei de 191 de ori în textul biblic. În total, în Biblie există peste 600 de trimiteri către uleiurile esențiale sau plantele aromatice din care acestea au fost extrase. Edificatoare ar fi, de pildă, și trimiterile din Exodul (30:22-25); Proverbe (27:9); Ioan (12:13 și 19:39); Cântarea Cântărilor (3:6); Numerii (19:18); Psalmii (45-8)… Iată un exemplu: ,,Un om curat să ia isop și să-l înmoaie în apă; să stropească apoi cu el cortul, toate uneltele, oamenii care sunt acolo, pe cel ce s-a atins de oase omenești, sau de vreun om ucis, sau de vreun mort, sau de vreun mormânt”. (Numerii, 19: 18)
Dacă nu încercăm să ne lipim cu trupul, mintea și sufletul mai mult de mama-natură, urmașii noștri vor ajunge la concluzia că istoria lumii este, în esență, una a pandemiilor.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.