Biserica „Precista” a devenit zilele acestea un irezistibil magnet spiritual pentru credincioșii din municipiul Bacău și din localitățile învecinate. Mii de băcăuani i-au trecut pragul, atrași mai ales de vestita icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de la Mănăstirea Neamț, adusă aici la începutul acestei săptămâni. Slujitorii lăcașului de cult se așteaptă ca numărul pelerinilor să crească exponențial luni, 15 august, în ziua Adormirii Maicii Domnului, la Hramul Bisericii.
Ieri, în jurul orei 11:00, mulțime mare de credincioși în curtea Bisericii „Precista”. S-a răspândit în tot Bacăul vestea că aici a fost adusă, pentru a opta oară, vestita icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de la Mănăstirea Neamț, icoană cunoscută și sub numele de Fecioara Maria, cea cu trei mâini. La intrarea în curte, grupuri de copii vindeau buchețele de busuioc, aflate acum la mare căutare. Lângă zidurile bisericii, ca de obicei în astfel de momente, se vindeau cruciulițe, cărți de rugăciuni, icoane de toate mărimile, DVD-uri cu slujbe oficiate la diverse mănăstiri sau cu filme religioase, cum ar fi „Iisus din Nazaret”, al lui Zeffirelli, sau „Patimile lui Hristos”, în viziunea lui Mel Gibson. Oamenii se rânduiseră răbdători, câte trei, unul după altul, iar coada ajunsese aproape la jumătatea distanței dintre ușa bisericii și primul rând de porți. În numai jumătate de oră de la venirea noastră, se adăugaseră alte zeci de credincioși. Îmbucurător e faptul că am văzut rânduiți la coadă foarte mulți tineri, dispuși să aștepte răbdători până să le vină rândul să se închine la sfânta icoană a Maicii Domnului. I-am abordat, de această dată, tocmai pe câțiva dintre adolescenți, ca să aflăm motivațiile acestei penitențe prin așteptare răbdătoare. „De trei ani vin la Biserica „Precista” în ajunul hramului, pentru că știu că este adusă aici în fiecare an icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț”, ne-a spus Bianca Dobraniș, elevă, în vârstă de 15 ani. „De obicei veneam ori dimineața, devreme, ori seara; acum am venit ceva mai târziu, dar stau la rând ca să mă pot închina, deoarece mâine plec, împreună cu părinții, într-o altă localitate”. Ioana Șerban, de 16 ani, tot elevă: „Este un moment de reculegere spirituală și mă bucur că mă pot închina și în acest an la această icoană făcătoare de minuni, după un post de aproape două săptămâni, înaintea hramului. Voi veni, cu siguranță, și duminică, și luni, la hramul Bisericii, dar atunci va fi aici foarte multă lume și cred că va fi imposibil de ajuns la icoană”. Ceva mai aproape de intrarea în biserică o găsim pe Andreea Palade, de 15 ani, „proaspătă liceeană”, după cum se recomandă: „Vin pentru a doua oară aici. Anul trecut am fost cu bunica, acum am venit cu o verișoară. Simt ceva cu totul aparte când mă închin la moaștele unui sfânt sau la o icoană făcătoare de minuni”. Luni, 15 august, în ziua Adormirii Maicii Domnului, la Hramul Bisericii, va fi și de această dată slujbă arhierească, „Precista” devenind un irezistibil magnet spiritual pentru credincioșii din municipiul Bacău și chiar din localitățile învecinate. Preotul iconom stavrofor Constantin Tomozei, parohul Bisericii „Precista”, ne-a informat că icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va rămâne aici și luni, până la prânz, sau până seara, în funcție de solicitările credincioșilor băcăuani.
Scris de Ștefan OLTEANU.