Unul dintre cele mai frumoase întâlniri care li s-au întâmplat iubitorilor de teatru și de literatură din Bacău, în anul care tocmai s-a încheiat, a fost spectacolul de animație „Poveste de sertar”, realizat de către liceenii din trupa “In the Spot”, după un text semnat de Mădălina Rotaru, scriitoare și jurnalistă. Alexandra Maria Șuștac, elevă la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău, i-a luat un interviu autoarei, la prezentarea spectacolului în cadrul Festivalului Național “George Bacovia” – Bac – Fest, organizat de Biblioteca Județeană “Costache Sturdza”.
Alexandra Maria Șuștac: Ce te-a inspirat să scrii „Poveste de sertar”?
Mădălina Rotaru: Ceea ce m-a inspirat și mă inspiră în tot ceea ce scriu: lumea, ceea ce trăiesc. “Poveste de sertar”, ca și celelalte povești, este o poveste cât se poate de reală și cred că ne întâlnim cu ea la tot pasul, atât în stricto sensu, exact în stilul acesta – ne abandonăm păpușa pe care am iubit-o atunci când credem că ne-am făcut mari, după care ne aducem aminte de ea și ne pare rău, dar uneori e prea târziu – asta este în limbajul copiilor.
În limbajul oamenilor mari, se întâmplă acest lucru cu cei dragi nouă, pe care uităm să îi sunăm, uităm să le spunem că îi iubim, uităm să … și ne aducem aminte, tot așa, poate când e prea târziu.
Alexandra Maria Șuștac: Cum a pornit și a decurs colaborarea cu trupa de teatru „In the Spot”?
Mădălina Rotaru: Foarte frumos. Cred că universul lucrează într-un fel anume pentru că trupa „In the Spot”, încă de la nașterea ei, mi-a fost foarte, foarte dragă și vorbesc de acum mulți, mulți ani, de la prima ediție „In the Spot”. Am colaborat cu ei și uite că, după atâția ani, universul ne-a adus din nou împreună, bineînțeles în formula actuală a „In the Spot”.
Pur și simplu ei au venit aici la “Teatru Fain”, unde eu activam în acel moment, respectiv anul trecut în vară, ei făceau recrutări pentru noii colegi și voiau să se pună repede în mișcare, evident să scoată o piesă de teatru. Eu m-am dus la Vlad Constandache, regizorul trupei, care acum este și student, cu media cea mai mare, la București, la Animație, și-a împlinit visul, și i-am propus acest text. Ei au spus ”DA!”, ceea ce pe mine m-a mirat din partea unor copii, pentru că la toate festivalurile lor, adolescenții vin cu tematici specifice vârstei, cu subiecte grele, ori ei au acceptat această poveste, pentru că nu au citit-o doar în limbajul copiilor, ci și în limbajul adolescenților și al adulților, și uite-așa s-a născut spectacolul.
Ei l-au creat în totalitate, au obținut și două premii mari și frumoase, Premiul pentru cel mai bun spectacol la „Victory of Art”, la București, festivalul (de teatru n.r) pentru tineret, și la I.D.Fest – Premiul special al juriului pentru inovație, în cadrul unui altfel de festival al tinerilor, pentru că a fost prima dată în istoria I.D.Fest când niște tineri au venit cu un spectacol de animație. Alexandra Maria Șuștac: Care este morala poveștii, ce ai vrut să transmiți prin ea?
Mădălina Rotaru: Cred că morala poveștii este evidentă și cred că o înțeleg și cei mici, cred că o înțeleg și cei mari, exact așa cum a vrut ea să fie transmisă: viața este mult mai frumoasă din punctul meu de vedere și întotdeauna va fi un „happy end”, dacă știm să ne poziționăm și să vedem partea bună a lucrurilor.
Alexandra Maria Șuștac: Ai vreo parte preferată din poveste? Dacă da, care e?
Mădălina Rotaru: Nu, nu am o parte preferată din poveste și din tot ce am scris nu am o poveste preferată, pe toate le iubesc, pentru că sunt copiii mei. Și atunci când ai mai mulți copii și dacă ai unul, nu poți să faci diferență de iubire între ei, pe toți îi iubești la fel.
„Sertarul reprezintă acel colț al inimii în care păstrăm neîntinate niște amintiri”
Alexandra Maria Șuștac: De ce titlul „Poveste de sertar”?
Mădălina Rotaru: Pentru că o dată, fizic, acțiunea are loc într-un sertar, al croitorașului, iar în limbajul oamenilor mari sertarul reprezintă acel colț al inimii în care, spun eu, păstrăm mereu neîntinate niște amintiri, este sertarul acela în care avem voie din când în când să ne retragem fără să ne temem că ne întreabă cineva: Cine ești, De ce ești așa?, De ce gândești așa?.
Acolo avem voie să facem orice, e un sertar al sufletului și tot în sertarul acesta este și familia mea, care a contribuit, la propriu, la apariția volumului „Poveste de sertar”, până a fi pus în scenă, pentru că sora mea i-a făcut ilustrația, iar părinții mei, la final, au contribuit cu un rebus pentru copii, să-l facă cu întrebări din poveste.
Alexandra Maria Șuștac: Ce ți-ai dori să rămână în sufletul spectatorilor după ce ai urmărit povestea?
Mădălina Rotaru: Vă mulțumesc, vă iubesc.
Alexandra Maria Șuștac: Crezi că „Poveste de sertar” este dedicată unei anumite categorii de vârstă?
Mădălina Rotaru: Cred că am răspuns anterior, nu. Pentru mine literatura, în general, nu are vârstă, literatura pentru copii, specific, nu are vârstă, la orice vârstă ai citi-o, o vei citi altfel.
Alexandra Maria Șuștac: Cum crezi că a primit publicul povestea? Ai primit un feedback pozitiv?
Mădălina Rotaru: Da, având în vedere că acest spectacol are nu doar două premii extrem de importante, dar a fost, cred, în istoria trupelor de teatru de liceeni, cel mai jucat spectacol dintotdeauna. De obicei, aceste trupe fac un spectacol – două pe an și cu acelea defilează o dată sau de două ori. „Poveste de sertar” nu doar că a avut două mari premii la două festivaluri și o prezență extrem de importantă la unul din cele mai mari și frumoase festivaluri din Bacău, #BacFest 2023, dar a fost și jucat cred că de peste zece ori la cererea publicului, ceea ce mie mi se pare incredibil, cred că asta spune mai mult decât spun eu, e părerea celor din sală. Faptul că s-a jucat de cel puțin zece ori și de fiecare dată se credea că asta e ultima oară și uite că se tot cere.
Interviu realizat de Alexandra Maria ȘUȘTAC (clasa a VI-a), elevă la Școala nr. 10 și la Cercul de jurnlism al Palatuui Copiilor Bacău
Foto credits: Alexandra Vaman (clasa a IX-a), elevă la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
Prof. coord. Laura Huiban
