– Meseria de actor?
– Eu cred ca este o meserie atat de grea, atat de cumplit de grea pentru ca se desfasoara intr-un mediu fara criterii obiective. In clipa in care s-a nascut momentul, in clipa aia moare. Asta este tragismul si in primul rand o conditie formidabila, fantastica, a longevitatii. Nu exista nimic mai progresist in viata decat moartea. Pana si muntii mor. Trebuie sa fim foarte respectuosi cu meseria noastra. La un moment dat Teatrul, in tot ce este el, zice: aTu, ba, ba, vino incoa! Fa-te sluga mea si slujeste-ma”. De aceea cine are curajul, trairea, dragostea, iubirea, neconditionata, acela se poate lasa prin in mrejele lui de teatru si sa-l slujeasca fara niciun fel de conditii. Orice se poate face si fara chemare personala si fara aspiratie personala dar e pacat. In loc sa iubesc o femeie sa ma intrebati: aNa-ti vrea sa iubiti masa asta?”. Va spun sincer ca s-ar putea, dar nu-i pacat? Cred ca toti cei care au ajuns mari au facut-o din iubire. Pentru ca numai iubirea te indeamna sa fii rob. Nu exista succes si biruinta mare, decat in masura in care in aceeasi masura in spatele ei este si o umbra de risc. Numai riscul creaza valoare. Altfel ramai in obisnuit, ramai in deja vu, ramai in lucrurile pe care le stii. Mie mi-e frica, mi-e frica de obisnuit. Ma uit mereu peste umar sa vad cat de mare este umbra riscului meu. Si atunci daca e mare, atunci ma incurajez si-mi da Dumnezeu dreptul sa sper.
– Aveti un ritual inainte de spectacol?
– Eu sunt un om! Un om. Sunt bolnav de boala aia, de boala aia. Ma doare un genunchi de nu mai pot. Griji. Una, alta, una, alta. Ei, cum fac eu drumul asta de la persoana civila, la ala (personajul, n.r.). Ati vazut examenele de laborator din chimie, da, in care corpurile mai solide se duc la fund, altele mai usoare, la jumatate, altele.Vin la teatru cu o ora jumatate mai devreme decat incepe spectacolul. Eu incerc sa filtrez toate problemele mele personale, astfel incat zatul acela sa nu ramana prea sus, ca sa impieteze asupra devenirii personajului, care de la mine imprumuta body-ul, nu si felul de a gandi, nu si felul de a organiza starile. Sunt doua categorii de actori. Actori care se duc ei la rol sau actori care aduc rolul la ei, Beligan. Dar cum fac drumul inapoi? Daca mi-a fost greu sa ajung la libertatea de a ajunge altcineva. Cred ca exista o reciprocitate. Cam acelasi timp iti trebuie ca sa iesi. Ca sa ajung inapoi la mine, trebuie sa parcurg un drum egal. Eu fac asta pe drumul de la Teatrul Nottara, pana la magazinul unde stau. Uneori ma mai asez in Gradina icoanei si-mi dau timpul sufletesc sa nu duc problemele mele din viata personajului, in casa mea, unde un alt milion de probleme ma asteapta si trebuie sa fiu cu mintea limpede.
Scris de Laura Huiban
