28 decembrie 2024

Interviu cu Mihai-Sebastian Bujor, jucător la Stiinta Municipal Dedeman II Bacău

Care este povestea ta? Cum ai început să joci handbal?

Eram in clasa a V-a și jucam baschet la ora de sport, iar antrenorul meu de la juniori, domnul Dănuț Vieru, m-a întrebat pe mine și pe fratele meu, Gabriel Bujor, dacă am vrea să jucăm handbal. I-am răspuns că am dori sa discutăm și cu familia despre lucurul acesta. Familia mea a fost de acord de la bun început și așa am început să practic acest sport.



Care a fost până acum cel mai important meci al carierei tale?

Nu pot spune că există un meci mai important în cariera mea pană acum, deoarece toate meciurile sunt importante. Nici un meci nu seamană cu altul și de aceea eu încerc să îmi fac treaba cât se poate de bine și pun foarte mult suflet în fiecare joc, indiferent de cât de ușor sau greu este el. Fiecare jucător are momente bune și mai puțin bune, iar eu încerc pe cât posibil să îmi îmbunătățesc evoluția de la meci la meci și să greșesc cât mai puțin. Acum câteva zile am avut parte de un meci mai important cu Politehnica Iași. Neavând destui jucatori, noi am jucat în 6 oameni, cu portarul pe post de pivot, și, cu toate acestea, am câștigat cu 18 goluri avans. Acesta pot spune că a fost un meci mai deosebit prin modul in care am dat dovadă de sacrificiu și dăruire.

Ce te-a determinat să alegi Știința Bacău ?

Am ales Știinta Bacău la îndrumările antrenorului meu de la juniori. Nu regret ca am ales această echipă, pentru că au fost momente bune care m-au motivat să merg înainte. Datorită celor care au avut incredere în mine, dar in special familiei care mi-a fost alaturi și m-a ajutat să trec cu bine peste toate încercările, am reușit să îmi îmbunătățesc tehnica de joc și, pot spune că Știința Dedeman Bacău a fost echipa care m-a format ca jucător.

Care este relația ta cu ceilalți jucători ai Științei?

Am o relație foarte bună cu ceilalți jucători ai echipei și suntem un colectiv foarte unit.

Ce planuri ai pentru viitor?

Mai am un an de contract cu Știința Municipal Dedeman Bacău, iar deocamdată nu m-am hotărât ce voi face după încheierea acestuia. Îmi doresc să ajung să evoluez în Liga Națională, alături de fratele meu, să am cât mai multe meciuri și, de ce nu, să ajung și la Națională. Cel mai important este sa fiu sănătos și să pot demonstra mai mult decat am facut-o pană acum.

În final aș dori să mulțumesc familiei pentru întreaga susținere și pentru că mă ajută în continuare, atât pe mine, cât și pe fratele meu, și nu în ultimul rând, domnului profesor Dănuț Vieru pentru sprijinul acordat și pentru sfaturile oferite de-a lungul timpului.

E. P. Rusu, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img