La data de 16 aprilie a.c., în jurul orei 13:00, o femeie în vârstă de 55 de ani a amenințat că își va pune capăt zilelor, de la balconul apartamentului său situat la etajul 5 al unui bloc din municipiul Bacău.
Alertat printr-un apel de urgență, echipajul de intervenție format din agenții Răducan Radu, Aursulesei Răzvan, Dumitru Liviu și Matei Ștefănel, din cadrul Secției 2 Poliție Bacău, a acționat rapid și profesionist.
Polițiștii au pătruns în locuință și au reușit să o salveze pe femeie înainte ca aceasta să își pună în aplicare intenția tragică.
Ulterior, aceștia au solicitat sprijinul unui echipaj al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău, care a transportat persoana la spital pentru evaluare și îngrijiri de specialitate.
Apărarea vieții și integrității corporale a persoanelor reprezintă una dintre principalele atribuții ale Poliției Române, iar intervenția promptă a polițiștilor din Bacău a făcut astăzi diferența între viață și moarte.